CUVIOASA MUCENIŢĂ EVDOCHIA (1 martie) - Recuperarea chipului lui Dumnezeu

Asemenea Sfintei Maria Egipteanca, Cuvioasa Muceniţă Evdochia, samarineancă de origine, a dus o viaţă de desfrâu, batjocorindu-şi trupul, templu al Duhului Sfânt, prin dedarea la plăceri trupeşti, obţinând o avere importantă prin ponegrirea chipului său frumos.

A existat însă un moment în viaţa sa robită de păcat în care glasul conştiinţei i-a vorbit prin persoana monahului Ghermano, pe care Evdochia l-a auzit propovăduind credinţa adevărată şi pocăinţa. Asemenea Sfântului Ioan Botezătorul, înger al pustiei şi Înaintemergător al Domnului Nostru Iisus Hristos, călugărul Ghermano a atins acea coardă sensibilă a duhului din sufletul desfrânatei, făcând-o să-şi dorească cu ardoare schimbarea vieţii şi botezul creştin, pe care l-a primit de la episcopul Teodot.

Evdochia a avut mai multe vedenii cu duhul. Într-una din ele a fost purtată la cer de un înger, care i-a arătat bucuria îngerilor cauzată de decizia ei de a-şi ancora viaţa în Hristos, precum şi scrâşnetul înfiorător al diavolului întunecat, de sub a cărui putere ieşise sfânta.

Cuvioasa Evdochia şi-a împărţit avuţiile săracilor şi s-a retras în mânăstire, pentru a-L slăvi neîncetat pe Creatorul celor văzute şi al celor nevăzute. Prin nevoinţele sale mai presus de fire a dobândit de la Dumnezeu darul facerii de minuni, înviind chiar şi din morţi pe fiica împăratului care i-a urmat împăratului Traian.

Cuvioasa muceniţă Evdochia a primit cununa muceniciei prin tăierea capului cu sabia, în vremea lui Vicenţiu, care i-a urmat lui Diogen.

CUVIOSUL GHERASIM DE LA IORDAN (4 martie) - Îmbânzitorul fiarelor

Mânăstirea Sfântul Gherasim (denumită în prezent " Deir Hajla ") este situată în Valea Iordanului, la poalele munţilor din deşertul Iudeei, în apropierea lavrei sfântului. Acest loc sfânt adăpostea pustnicii din zonă, fiind un veritabil leagăn al monahismului creştin mai bine de o mie de ani. Sfântul Gherasim este cel care îmbină vieţuirea monahală de obşte cu ascetismul, orânduind o serie de reguli monahale.

În jurul acestei mânăstiri au trăit mulţi sfinţi, dintre care cei mai renumiţi sunt Sfânta Maria Egipteanca (simbol al trupului împătimit preschimbat prin flacăra purificatoare a plânsului după Dumnezeu), Sfântul Cuvios Zosima (cel care a împărtăşit-o pe Sfânta Maria Egipteanca cu trupul şi sângele Mântuitorului), precum şi doi sfinţi români: Sfântul Cuvios Iosif de la Bisericani şi Sfântul Ioan Iacob Hozevitul de la Neamţ (ale cărui sfinte moaşte se află în oaza de spiritualitate a pustiei Hozevei). În această mânăstire a poposit şi Sfânta Familie – Fecioara Maria, Dreptul Iosif şi pruncul Iisus - în timpul fugii spre Egipt din cauza mâniei ucigaşe a lui Irod. În cinstea acestui moment din istoria mântuirii călugării au clădit o capelă subterană.

Mare făcător de minuni, Sfântul Gherasim a instituit în pustia Iordanului un aspru regim de viaţă. Astfel, cinci zile pe săptămână aceştia trăiau în rugăciune, meditaţie, sărăcie şi singurătate în chiliile pustniceşti, fiindu-le interzisă chiar şi folosirea focului. Călugării se hrăneau exclusiv cu pâine uscată, curmale şi apă, îmbinând rugăciunea cu munca: împletirea de frânghii, confecţionarea de coşuri şi pânze. Sâmbăta şi duminica pustnicii veneau în mânăstire pentru a se împărtăşi cu preasfintele taine, în aceste două zile îngăduindu-li-se să consume hrană gătită şi vin, spre întărirea trupului slăbit de nevoinţe.

Frica de Dumnezeu, semn al începutului înţelepciunii, credinţa nezdruncinată în Sfânta Treime şi iubirea necondiţionată pentru aproapele şi pentru întreaga creaţie au făcut din Sfântul Gherasim o stea luminoasă pe altarul sfinţeniei, ce străluceşte în întreaga lume prin razele faptelor sale bune.

Cel mai impresionant moment din viaţa Sfântului Gherasim a fost acela în care, străbătând pustiul, într-una din zile a întâlnit un leu care răgea fioros din cauza unui spin care i se înfipsese în labă. Leul i-a întins laba cu o privire înduioşătoare ce cuprindea parcă întreaga durere a lumii, cerşind ajutorul sfântului. Sfântul i-a scos spinul, i-a curăţat rana şi i-a dat drumul. Însă animalul nu s-a mai despărţit niciodată de sfântul binefăcător, devenindu-i ucenic credincios şi rămânând în istoria creştinismului sub numele de "leul Sfântului Gherasim". Sfântul l-a hrănit cu pâine şi cu linte, lăsându-l să-l însoţească pretutindeni şi dându-i chiar un nume: "Iordan".

La un moment dat sfântul i-a dat în grijă leului un catâr, dar acesta a adormit şi animalul de povară a fost luat de o caravană. Pentru că s-a crezut că leul l-a omorât pe catâr, a fost pedepsit prin preluarea sarcinilor catârului în mânăstire. Curând însă avea să i se dovească nevinovăţia: catârul a fost readus în mânăstire de către leu, la întoarcerea caravanei, însoţit şi de trei cămile ce transportau grâne.

În momentul trecerii sfântului la cele veşnice, leul nu se afla în mănăstire, ci în munte. Venind în mijlocul călugărilor pentru a lua obişnuita binecuvântare de la Sfântul Gherasim şi văzând tristeţea acestora, leul a alergat la mormântul sfântului, pe care nu l-a mai părăsit, murind sfâşiat de durerea despărţirii.

Povestea Sfântului Gherasim şi a leului subliniază o dată în plus că Dumnezeu le supune şi fiarele sălbatice celor ce îl slăvesc pe El prin viaţa lor neîntinată şi plină de evlavie.

LA BUNA VESTIRE

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti mai presus decât îngerii şi arhanghelii şi mai cinstită decât toată făptura, auzi-ne pe noi, cei ce ne rugăm ţie, şi arată mila ta poporului dreptcredincios! Izbăveşte oraşul acesta, toate oraşele şi satele, ţara aceasta şi tot poporul binecredincios de toate nevoile, de boli, de cutremur, de potop, de foc, de război, de toate durerile şi necazurile, ca să nu fie încercaţi robii tăi nici de suferinţe, nici de spaime, nici de moarte, nici de dreapta mânie a lui Dumnezeu, ci îi păzeşte şi îi mântuieşte cu mila ta, Preacurată Fecioară. Roagă-te, Doamnă, pentru buna întocmire a văzduhului, ca pământul să-şi dea roadele sale spre hrănirea tuturor! Aducându-ţi aminte de robii tăi şi netrecând cu vederea lacrimile şi suspinele lor, fii ocrotitoarea tuturor: pe cei rătăciţi povăţuieşte-i, pe prunci hrăneşte-i, pe tineri îi învaţă, pe cei bătrâni întăreşte-i, pe cei bolnavi însănătoşeşte-i, dar mai cu seamă păzeşte şi întăreşte sfânta Biserică a Fiului Tău. Învredniceşte-ne, Maică a tuturor, prin rugăciunile tale, să fim şi noi părtaşi vieţii celei fără de sfârşit şi astfel să stăm fără de ruşine în ziua judecăţii de-a dreapta Fiului tău şi Dumnezeului nostru. Amin!