Fiecare fulg de zăpadă e unic. Uluitoarea sa unicitate e una din minunile iernii…

Sus…Parcă agăţaţi deasupra norilor, în nemişcare. Suntem în avionul care se deplasează cu viteză constantă şi, de aceea, simţim că parcă am sta pe loc între cer şi pământ, căutând bucurie imponderabilă şi neîntreruptă. Deasupra norilor, un soare arzător în albastrul cerului, iar fereastra avionului parcă ar fi o deschidere a spaţiului nemărginit, intens albastru, peste marea cu valuri înspumate, care pare a fi plafonul de nori.

Ne simţim ca şi când am recuperat toţi anii din trecut şi am redevenit copii dintr-odată, cu sufletul cuprinzând cerul şi soarele încălzindu-ne ca o mângâiere…Sigur, cât mai aproape de cer, cât mai aproape de Dumnezeu şi fericiţi ca în Edenul copilăriei, când stăpâneam totul fără griji, ca-ntr-un joc al împărăteştilor domnii… Măria sa, copilul, din familiile creştine!

Excelsior!

La întretăierea anilor, ne-am aflat la Berlin, într-un restaurant din Piaţa Hakeshen Markt, situată între Alexanderplatz şi Brandenburger Tor. O deschidere triunghiulară, având pe ipotenuză linia de esban (tren specific german), deasupra construcţiilor cu o ahitectură antebelică, cu arcade în care vitraliile colorate, clasice, au o simetrie ce ne duce cu gândul la trecerea clipelor, uniformă, implacabilă, asemenea acelora pe care le-am numărat cu toţii, cu voce tare, în sens descrescător, până la ora fixă a miezului de noapte, când se întretaie anii… Artificii inimaginabile, rachete luminoase, şampanie, zâmbete, proiecte, bucurii… Aproape de celebrul Turn de televiziune, împungând atmosfera, aidoma turnurilor acelor catedrale gotice întâlnite prin toate marile oraşe ale Europei de vest. O siluetă la fel de prietenoasă, precum a urşilor – simbol al oraşului, întâlniţi unde nu te aştepţi, în aer liber sau în interiorul impunătoarelor construcţii de capitală universală, atemporală… Probabil, că locul emană anumite vibraţii subatomice, care creează o atmosferă miraculoasă, prietenoasă, foarte plăcută.

Am revăzut Berlinul a doua oară, în aceeaşi perioadă a sărbătorilor şi am simţit că parcă am recuperat un an, văzând Weihnachtsmarkt…. Parcă am recuperat etape succesive ale vârstelor, până în copilăria aromelor şi aranjamentelor festive. Şi mă gândesc că zborul cu avionul a contribuit din plin la instaurarea şi menţinerea acestei stări, pe care o simţim că ne înalţă către măreţia iernii. Excelsior!

Duhul poetului

Ningea ca în copilăria mea, petrecută pe muscelele Câmpulungului – prima capitală a Ţării Româneşti, Edenul copilăriei (În ianuarie s-au împlinit şapte sute de ani de la suirea pe tron a lui Basarab I, întemeietorul Ţării Româneşti, care a stabilit capitala la Câmpulung-Muscel). Ningea cu fulgi imenşi, ca o mare de îngeri dăruiţi de Dumnezeu muritorilor, aidoma serafimilor cu şase aripi, pictaţi la baza uşilor împărăteşti ale bisericii tatălui meu, preotul Ion. Serafimul, cel cu şase aripi, care aprinde flacăra focului dragostei lui Dumnezeu în oameni. (În limba ebraică serafim înseamnă „cel ce aprinde”, „cel ce încălzeşte”.) Şi parcă, fără să conştientizez, simt cum, dintre amintiri, se alege „Rugăciunea” lui Eminescu:
Noi ce din mila Sfântului,
Umbră facem pământului
Rugămu-ne –ndurărilor
Luceafărului mărilor!
Ascult-a noastre plângeri,
Regină peste îngeri,
Din neguri te arată,
Lumină dulce, clară,
O, Maică Preacurată
Şi Pururea Fecioară
Marie!

Că venii vorba: Eminescu a studiat doi ani la Berlin, s-a familiarizat cu atmosfera lui…

Oraş al nemuririi

Şi mă gândesc să amintesc vizitarea Domului, a Reistagului şi urmarea şerpuită a râului Spree, cu vaporaşul sau mergând pe maluri… Vizitarea Catedralei Keiser-Wilhelm, rămasă aşa cum a fost bombardată, retezată, pentru aducerea aminte veşnic… Vizitarea Monumentului Holocaustului, acele blocuri - cavouri cenuşii, aliniate ca nişte strigăte îngheţate spre orizonturi… Vizitarea locurilor pe unde „trecea” Zidul, dărâmat în 1989, Zidul Berlinului, prăbuşit peste întreaga Europă, zguduind istoria, atât la dărâmarea sa, precum şi la momentul construirii lui… Au rămas, doar pentru amintire, câteva zone cu zidul aşa cum a fost, peste care tinerii au desenat, au lipit afişe cu teme actuale. Memento mori!

Aş vrea să mai amintesc gustul berlinez, adică de „spaţiu vital”, de libertate, al cafelei de diferite arome, din cafenelele risipite pretutindeni, precum mătăniile lui Gaudi din parcul Guel-Barcelona, pe care aşezându-te meditezi la nemurire…Berlinul e un oraş al nemuririi, în sensul în care Slavici scria despre Eminescu că „privea lucrurile din perspectiva unui om care nu moare niciodată”, privind veşnic la steaua carea a răsărit, vibraţie inefabilă în propagarea ei prin spaţii şi destine…

Despre Berlin se poate scrie ca despre un uriaş amestec de arhitecturi şi parcuri din toate capitalele Europei, familiar, ca şi cum l-am cunoaşte demult şi sentimentul acesta e durabil, mai ales că a început să ningă cu fulgi uriaşi ca în copilărie…

Serafim cu şase aripi

Forma finală a unui fulg de zăpadă conţine toată istoria tuturor condiţiilor atmosferice pe care le-a traversat. În miezul fulgului de zăpadă se regăseşte esenţa unei ordini ştiinţifice, a unui echilibru. Fulgul ascultă de legi matematice şi fizice surprinzător de subtile, care formează figuri geometrice ordonate, dar total diferite unele de altele (cristale şi policristale, ace şi dendrite, plăcuţe şi coloane.) Însă, fiecare fulg de zăpadă e unic! Uluitoarea sa unicitate e una din minunile iernii… Fulgul, serafim cu şase aripi, ce se topeşte în palma întinsă, transferând toată dragostea oamenilor, dar de la Dumnezeu întru bucurie imponderabilă şi neîntreruptă.