Experienţa milenară a oamenilor arată că hoţii mor săraci, mor prematur, mor singuri şi în mizerie

„Hoţul cu un păcat, păgubaşul cu o sută”. Vezi-Doamne: hoţul are un singur păcat – furtul – în vreme ce păgubaşul care ocărăşte în urma lui se umple de mult mai multe păcate: se mânie, păcătuieşte cu gura, păcătuieşte chiar şi cu parul. Viclean şi pernicios, proverbul ar trebui pur şi simplu sancţionat cu nerostirea. Este limpede ca lumina zilei că încearcă să deturneze (prin ignoratio elenchi) atenţia, de la păcatul furtului la prezumtivele vini ale păgubaşului.

Cu siguranţă, autorii acestei ziceri sunt chiar hoţii. De ce au născocit-o, este limpede: de frica blestemelor. Hoţii au, inevitabil, conştiinţe încărcate, şi atmosfera lăuntrică sumbră e viscolită necontenit de teama de blesteme. O teamă cu totul întemeiată: experienţa milenară a oamenilor arată că hoţii mor săraci, mor prematur, mor singuri şi în mizerie. Cu alte cuvinte, că îi ajung blestemele şi îi lovesc. De aceea, hoţii s-au gândit (hoţeşte) să îi convingă pe păgubaşi că e păcat să blestemi...Nimeni nu contestă că e păcat să blestemi: dar, din nefericire pentru hoţi, dacă păgubaşul îşi face păcat şi-l blestemă pe cel care l-a furat, şi acest păcat revine tot hoţului. Hoţul răspunde de toate păcatele pe care le stârneşte în urmă. Este vinovat pe toată linia. Aşadar, cine comite păcatul furtului este şi blestemat şi păcătos. Iar proverbul de mai sus este pur şi simplu imoral.

Cinste, necinste, furt. Un ava din pustia Egiptului se întorcea la chilie, însoţit de ucenicul său. La un moment dat, ucenicul, rămas puţin în urmă, a venit în fugă lângă bătrân şi i-a arătat o pungă cu galbeni. „Ava, uite ce am găsit!”. „E punga ta?” l-a întrebat acesta. „Nu” a răspuns ucenicul. „Atunci de ce ai ridicat-o de jos? Du-te şi pune-o la loc!”. Cinstea creştinului trebuie să fie completă, scrupuloasă, necruţătoare. Principiul este foarte simplu: de lucrul unei alte persoane nu te atingi fără asentimentul proprietarului. Acesta este, de altfel, mesajul transmis de bătrânul din Pateric. Dar pe lângă învăţătura directă, ava l-a învăţat pe ucenicul său şi altceva: puterea lăuntrică de a fi cinstit este o esenţială lucrare duhovnicească. Un om cinstit, oricât de umil, este o fiinţă nobilă şi verticală, după cum un om necinstit este, indiferent de rang, un ignobil şi un dezonorat. O persoană morală este mai întâi de toate o persoană cinstită. În continuarea aceleiaşi idei, pentru ca harul divin să lucreze asupra cuiva este nevoie mai întâi de toate ca persoana respectivă să fie onestă lăuntric. Necinstiţii sunt opaci la har şi cu timpul ajung să lupte împotriva lui.

Furtul reprezintă cea mai brutală formă de necinste şi, mai mult decât alte păcate, dezvăluie vicii grave şi un caracter periculos. Cel dedulcit la furt este deopotrivă făţarnic, lacom, neruşinat, violent, dispreţuitor, leneş, hedonist, labil, mizantrop. Apoi, de la hoţ până la lotru adesea distanţa o fac doar circumstanţele. Dacă o persoană este destul de decăzută ca să fure, atunci este capabilă şi de alte lucruri oribile; uneori e nevoie numai să-şi bage nefârtatul coada.

Să reţinem şi paradoxul Scripturii care ne spune că Iuda, apostolul căzut, a fost un hoţ – dar şi că primul mântuit al Domnului a fost tâlharul din dreapta. Îndurarea lui Dumnezeu se deschide tuturor păcătoşilor, dar numai în prezenţa cinstei lăuntrice: „Şi noi pe drept, că noi primim cele cuvenite pentru faptele noastre, dar Acesta n-a făcut nici un rău”(Lc, 23,41).

În sfârşit, necinstea socială duce la proliferarea furtului şi a hoţilor şi astfel coeziunea marilor unităţi umane se distruge. (Un factor agravant – dar aceasta este o altă discuţie – este prevalenţa economicului asupra celorlalte sectoare ale societăţii, deoarece performerismul individualist şi criteriile concurenţiale sunt nu doar imorale, ci de-a dreptul demonice. În ceea ce priveşte subiectul nostru, să spunem că ele încurajează făţiş necinstea şi furtul.) Cum ansamblul românesc pare că se dezintegrează – emigraţia, tendinţele centrifuge, amândouă invocând existenţa unui furt generalizat – poate că ar trebui ca românii să preţuiască mai mult cinstea şi să pună la inimă respectarea în duh şi literă a poruncii a opta: Nu vei fura.