Prof. Marius-Sorin Popescu

În ultimul timp s-a cristalizat mentalitatea de a ne părăsi ţara. Din “Nu ne vindem ţara!” s-a ajuns la extrema cealaltă: “Ultimul stinge lumina!”

De curând ne-a fost dat să auzim în presa televizată afirmaţii de genul: doar banii trimişi de românii care au muncit peste graniţe au stabilizat cursul monedei naţionale şi că acea fragilă creştere economică nu a fost una susţinută de producţie internă, deoarece în ţară nu se mai produce mare lucru; că sistemul şcolar românesc trebuie reformat din temelii pentru că nu mai este bun de nimic, pe motiv că oboseşte elevul, şi multe alte ştiri de interes obştesc care se pot grupa sub sloganul “vine criza, dacă nu o fi şi venit”. Telejurnalele de peste zi sunt recomandate celor care rezistă la ştiri despre crime, atacuri cu arme de foc, violuri, jafuri, incendii şi alte evenimente de interes public. Totul este asezonat cu porţii copioase de reclame la telefonia mobilă, paste de dinţi, detergenţi, şi ce mai consideră postul respectiv că este bine să cumpărăm. Orice creştin se întreabă: “Oare suntem atât de răi? Şi de ce s-a ajuns aici? Ce să facem ca să ne fie mai bine?”

Responsabilul cu democraţia

Ştim din descoperire divină că omul este creat după chipul lui Dumnezeu liber, iar legile omeneşti nu fac decât să consfinţească această libertate, dar şi să o limiteze acolo unde ar duce la excese, abuzuri sau lezarea aproapelui. Cu alte cuvinte, esenţa democraţiei vine de la Dumnezeu. Dar tot Dumnezeu este Cel Care limitează libertatea omenească după căderea în păcatul originar, dându-i pe muntele Sinai Decalogul, pentru că îl iubeşte pe om şi doreşte ca acesta să nu păcătuiască şi să se mântuiască prin Hristos. Tot Dumnezeu îi dă lui Adam porunca muncii, valabilă de atunci pentru oricine. Chiar dacă în Constituţia României munca nu este obligatorie. Astfel că, acolo unde muncim, ar trebui să o facem ca pentru Dumnezeu, nu ca pentru oameni.

Sensul poruncii a opta a Decalogului, “Să nu furi!” este acela ca fiecare dintre noi să participe la înălţarea lumii spre Dumnezeu după puterile şi competenţa fiecăruia, şi nu să-şi însuşească truda altuia mai vrednic. Porunca a zecea “Să nu doreşti nimic din câte are aproapele tău!” reia interzicerea furtului, dar îi şi arată omului că sufletul său pierde din putere atunci când îşi acordă răgazul să invidieze sau să urască: înseamnă că este nevrednic şi în muncă, dar şi în rugăciune. Deja prea multă democraţie înţeleasă greşit!

“Sunt ai tăi, că sunt ai tăi!”

Porunca a cincea “Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta ca să-ţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l va da ţie” nu se referă doar la dragostea faţă de proprii părinţi, ci şi la dragostea faţă de slujitorii Bisericii lui Hristos, ca părinţi spirituali şi călăuze pe drumul mântuirii, si la dragostea faţă de dascălii din şcoli, părinţii noştri pe calea cunoştinţei care nu ia sfârşit niciodată. Învăţând, respectăm ca elevi primul nostru loc de muncă, locul din bancă (deci porunca muncii), munca părinţilor noştri investită în noi. Învăţăm pentru ca viaţa să ne fie înnobilată de cunoaşterea unei meserii care ne place şi ne caracterizează. Ca să trăim ani mulţi pe pământul pe care Domnul Dumnezeul nostru ni l-a dat nouă!

Pedeapsa talantului îngropat

În ultimul timp s-a cristalizat mentalitatea de a ne părăsi ţara. Tinerii spun că vor să trăiască în altă ţară, că acolo pajiştea este mai verde şi iarba mai grasă. Oamenii care au trecut de vârsta primei tinereţi regretă că nu pot face la fel. Din “Nu ne vindem ţara!” s-a ajuns la extrema cealaltă, “Ultimul stinge lumina!”, pentru că oamenii nu mai au încredere în românism. Care este soluţia? Plecăm să muncim peste hotare şi ne lăsăm copiii să crească singuri, mirându-ne apoi că au abandonat şcoala şi că nu au nici un căpătâi, pentru că bunicii sau rudele nu pot să îi mai strunească. Pentru că muncim numai pentru bani. Pentru că am ajuns să invidiem miliardarii de carton făcuţi prin furt. Dispreţuim şcoala şi valorile româneşti, credem că profesorii sunt incompetenţi, dar omitem să ne amintim că noi nu mergem cu semestrele să ne interesăm de situaţia şcolară a copiilor noştri. Vrem reformă, preluăm ideile induse de presă cum că sunt prea multe materii de învăţat. Realitatea este că nu (prea) se mai învaţă în şcolile româneşti. Se cheamă lene…, atitudine permis constituţională, dar nepermisă de Dumnezeu. Şi efectele se văd la tot pasul. Şi, pentru că tot vorbim de şcoala românească, dacă tot sistemul trebuie reformat, demolat, elevul cadorisit cu competenţe peste competenţe (“care va să zică că nu le are”, vorba lui Caragiale), cum explicăm că a doua limbă vorbită în firma Microsoft al lui Bill Gates este limba română? De ce foarte multe invenţii sunt româneşti la origine, dacă şcoala românească nu (mai) este bună? Realitatea este că elevii veniţi din şcolile Occidentului sunt în urma celor de aici, chiar dacă ai noştri nu mai învaţă. Românii sunt mai pregătiţi pentru meserie şi viaţă în general. Este darul naţiunii noastre de la Dumnezeu, dar un dar pe care trebuie să-l apreciem şi să îl asumăm.

Soluţia?

De aceea, să fim mai conştienţi ca oricând că Dumnezeu este drept şi ne dă întotdeauna ceea ce merităm, şi nu potrivit pretenţiilor noastre exagerate. Să retribuim munca în mod corespunzător, să nu mai furăm, să muncim mai mult, să respectăm poruncile divine, să ne rugăm mai mult şi mai des, să avem mai mult respect pentru limbă şi ţară. Pentru că toate sunt daruri de la Dumnezeu şi trebuie valorizate ca atare. Vor apărea şi vremuri mai bune, pe măsura strădaniilor noastre de a respecta voia lui Dumnezeu.

Cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos au valabilitate veşnică, iar astăzi sunt cu atât mai valabile, oferindu-ne de fapt soluţia: “Căutaţi Împărăţia lui Dumnezeu, şi toate celelalte se vor adăuga vouă!”. Să căutăm deci Împărăţia lui Dumnezeu în orice aspect al vieţii, ca să avem binele pe care ni-l dorim. Este, în ultimă instanţă, o problemă de conştiinţă creştină.