De ce este bine aşa şi nu altfel?

Deseori ne este dat să auzim sintagma: „Fă asta, că aşa e bine!”sau: „Aşa s-a pomenit!” Pe cei care preţuiesc puterea unui argument, astfel de cuvinte nu îi pot convinge şi mulţumi. De ce este bine aşa şi nu altfel? Iar dacă s-a pomenit, s-a pomenit bine sau rău? E cert că prin tradiţie ne parvin şi bune şi rele. Care sunt cele bune şi de ce?

Cred că nu există creştin ortodox care să nu fi auzit că a face „sfeştanie” în martie este mai bine. Dar dacă e mai bine, de ce este mai bine? Că aşa s-a pomenit?

Ca să nu ne înşelăm, ne trebuie cu siguranţă un argument, iar pe acesta nu îl putem, desigur, căuta şi găsi în altă parte, decât în dogma şi practica Bisericii. Deci, să întrebăm preotul:

1. Sfeştania se face doar în luna martie sau şi în alte perioade ale anului?

2. Este mai „eficientă” slujba sfeştaniei în martie, faţă de restul anului?

Înainte de a afla răspunsul la cele două întrebări, trebuie să ştim că sfeştanie (termen de origine slavă care s-ar traduce: „luminare” sau „slujba luminării”) este numele popular al unei slujbe care se regăseşte în Molitfelnic (alături de Liturghier, una dintre cele mai importante şi utilizate cărţi de slujbă pentru preot), sub numele: „Sfinţirea cea mică a apei” sau „Aghiasma mică”. Această lucrare sfinţitoare a Bisericii dăruieşte apei, element primordial şi indispensabil, curăţire sau sfinţire, prin Duhul Sfânt. Apa sfinţită, numită „aghiasmă”, devine sursă de binecuvântare, sfinţire, vindecare, alungare a diavolului, pentru om şi natură.

Sfinţirea cea mică a apei se săvârşeşte, potrivit rânduielilor de cult ale Ortodoxiei, în biserici, în case şi la ape curgătoare. În locuinţele credincioşilor ortodocşi această slujbă se poate săvârşi oricînd, dar, din nevoia unei pregătiri interioare adecvate, mai ales în zilele de post ale săptămânii: miercuri şi vineri, (uneori şi luni) şi în cele patru posturi de durată din cursul anului. Se mai săvârşeşte şi la ocazii speciale (mutarea în casă nouă , inaugurarea unei locuinţe,etc.),dar şi în momente mai grele din viaţa unei familii ( când se îmbolnăvesc animalele, la casa bântuită de duhuri necurate, etc.).

Cu privire la proverbiala preeminenţă religioasă a lui martie, în raport cu celelalte luni ale anului, lucrurile sunt cât se poate de simple. Cele douăsprezece luni ale anului sunt subdiviziuni convenţionale ale acestuia, părţi dintr-un întreg, care nu diferă calitativ una de cealaltă. Dacă 2 şi cu 2 fac 4, cu ce este mai important primul 2 decât al doilea?

Din punct de vedere teologic, „eficienţa” unei slujbe religioase este subiectiv şi intrinsec legată de voia lui Dumnezeu şi de credinţa omului. Nimic din afara dialogului interpersonal dintre om şi Dumnezeu, plasticizat în formă liturgică, nu poate decide calitatea rugăciunii: nici mişcările astrelor, nici fragmentele de timp.

O explicaţie simplă a motivului supraevaluării liturgice a lunii mărţişorului o găsim, dincolo de posibilele explicaţii, prin prisma superstiţiilor păgâne transmise genealogic, sau a considerentelor legate de activităţile agricole în viaţa satului. Cum spune proverbul: „Nu lipseşte martie din post”. Altfel, vă asigurăm că slujba sfeştaniei este aceeaşi, nici mai scurtă, nici mai lungă, în tot timpul anului.