Citeste in Format PDF
Articole
Linkuri Favorite
Citeste Numarul Anterior
| Subventionare directa a avortului la cerere |
| Autor Redactia |
|
Un proiect de lege de îngrijire a sănătăţii, propus de Preşedintele American Barack Obama luni 22 februarie 2010, ameninţă să extindă avortul dincolo de aşteptări. În cadrul acestui “proces de reconciliere bugetară” s-a propus ca avortul să se bucure de o finanţare federală directă prin intermediul Centrelor de Sănătate Comunitare şi printr-o serie de alte subvenţii federale pro-avort", a declarat Directorul Legislativ al National Right to Life Committee, Douglas Johnson, citat de presa americană. Prin propunerile preşedintelui, “de fapt se solicită o majorare a fondurilor existente, prin proceduri de subvenţionare directă a avortului la cerere (prin Centrele Comunitare de Sănătate), precum şi subvenţionarea asigurărilor private de sănătate care privesc avortul (prin intermediul unui program de-subvenţionare prin credite fiscale). Dacă toate modificările preşedintelui vor trece mai departe", a spus Johnson, "legislaţia care va rezulta ar permite finanţarea directă federală a avortului la cerere, prin Centrele Comunitare de Sănătate, Institutul Subvenţiilor Federale pentru Centrele private de sănătate acoperind costurile acestuia". (www.lacasuriortodoxe.ro) |
Ultimele Stiri
| 5 februarie 2012 Cuvânt la Duminica Vameşului si a Fariseului |
| 4 februarie 2012 Majoritatea preoţilor bulgari trăiesc în sărăcie |
| 3 februarie 2012 Starețul Mănăstirii Pângărați a trecut la Domnul |
| 2 februarie 2012 Sărbătoarea îmbrăţişării omului cu Dumnezeu |
| 1 februarie 2012 2000 de studenţi din America au condamnat crima intra-uterină |
Carti Recomandate
Ganduri despre Nae Ionescu
Suferinta rasei albe
Arcul si lira
Sfaturi pe care nu le-as da nimanui


