Articole
| Tinerii si desfranarea (II) |
| Autor Preot Eduard Ioan Raduna |
|
În zilele noastre aproape numai preoţii mai pot argumenta convingător în faţa tinerilor vânaţi pentru desfrânare. Intrată mai târziu în peisaj, după 1989, România s-a integrat repede. O cură intensivă de pornografie, pe net şi pe micile ecrane, publicaţii erotice la liber, expunerea a tot felul de fufe lipsite de talent şi decenţă, dar extrem de neruşinate, ne-au adus tinerii la deplorabilele standarde vestice. Puberii şi adolescenţii nu mai consideră sexualitatea premaritală condamnabilă şi nu înţeleg de ce ar putea fi considerată astfel. Chestiunea li se pare pur personală, iar intervenţia familiei sau a oricui, un abuz. În consecinţă, virginitatea este rară după vârsta de douăzeci de ani. În cercurile tinerilor fecioria este asimilată prostiei şi, eventual, unor carenţe psiho-fizice. Chiar aşa, ce argumente ar putea convinge un tânăr român că virginitatea până la căsătorie este cea mai bună soluţie de viaţă? Părinţii trec destul de uşor peste vestea că fiul /fiica lor şi-au pierdut fecioria. De regulă preferă doar să bănuiască, fără să aibă tăria să se angajeze într-o discuţie lămuritoare. Ei înşişi, poate, şi-au întemeiat o familie la mult timp după ce au trăit împreună. Pentru a vorbi pe şleau, mulţi dintre părinţii mai tineri nu văd nimic rău în debutul prematur al vieţii sexuale al progeniturilor, ba chiar, în cazul fetelor, mulţi inconştienţi văd o cale de ascensiune socială. La celălalt pol, un asalt moralizator declanşat post factum nu mai poate îndrepta nimic. Ca să nu mai spunem că trebuie cunoscute reperele morale. Nu merge deloc „Pentru că aşa e bine”. Nici argumentaţia ştiinţifică nu dă rezultate, deoarece este atinsă de ateism şi de mercantilism şi mai degrabă încurajează desfrânarea. Aşa că nu există alt argument în afară de acela al credinţei. Iar în zilele noastre aproape numai preoţii mai pot argumenta convingător în faţa tinerilor vânaţi pentru desfrânare. Preoţii pot face acest lucru pe de o parte, prin cuvântul amvonului, reamintind cerinţele credinţei creştine ortodoxe; pe de altă parte, prin cuvântul duhovnicului cercetând conştiinţele în formare, stârnind răspunsuri, aducând lumină asupra gravelor consecinţe pe care le suportă o viaţă de curvie. Numai în Biserică rostiri precum păcat, avort, incertitudine de sânge, au greutate convingătoare. Şi numai în lumina credinţei şi sub povăţuirea Bisericii expresii precum Taina nunţii, sfinţenia familiei, scopul de iubire al vieţii conjugale, încununarea într-un trup, au înălţime şi consistenţă. Este singurul loc unde i se poate lămuri tânărului creştin ortodox român întregul înţeles al poruncii: „Nu vei fi desfrânat!” |
Ultimele Stiri
| 2 septembrie 2010 Noi descoperiri din vechea Galilee. O sinagoga veche din sec V |
| 1 septembrie 2010 1 septembrie – Începutul Anului Nou Bisericesc |
| 31 august 2010 COMUNICAT DE PRESĂ: Patriarhia Română şi Fundaţia World Vision România vor extinde la nivel naţional programul de prevenire a abandonului şcolar şi a delincvenţei juvenile |
| 30 august 2010 Biserica Ortodoxă Română sărbătoreşte astăzi pe Sfântul Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei |
| 29 august 2010 Predica Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la sărbătoarea „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul” |