Mi-a mărturisit [Şerban Cioculescu –n. red.] că, în lipsă de altceva, căutase de lucru la Patriarhie, ceva care să i se potrivească, cât de cât. Era un post vacant la bibliotecă, de fapt la arhiva cea veche, depozitată la demisol, unde puteai da de documente surprinzătoare. Era un post foarte modest, plătit numai cu patru sute de lei, care însă asigura o pâine. Cioculescu a făcut o cerere, patriarhul Justinian –care era foarte sensibil la astfel de situaţii – a aprobat-o, dar numirea trebuia confirmată de Ministerul Cultelor, în fruntea căruia se afla un profesor universitar. Ei bine, Constantinescu-Iaşi nu a fost de acord cu numirea lui Cioculescu în acest post de arhivar, aşa încât petiţionarul a trebuit să-şi vândă din cărţi ca să poată trăi. Când patriarhul i-a comunicat lui Cioculescu refuzul ministrului, criticul a exclamat: „Ministrul e un prost!”. Şeful Bisericii, în cabinetul său oficial, a avut o mişcare de protest, dar preopinentul a continuat: „Da, da, înaltpreasfinţite, ministrul e un prost; aceasta ar fi fost singura lui ocazie de a arăta că Şerban Cioculescu are un cap de patru sute de lei”...

• Fragment din Valeriu Anania, Rotonda plopilor aprinşi, Polirom, 2009.