L-am cunoscut pe Sfântul Ioan Rusul pe patul de spital. Şi din acea clipă am simţit că îl voi iubi toată viaţa.

Uneori mă întreb ce ar fi lumea noastră fără Dumnezeu, fără sfinţi şi fără buchetul de minuni care ne înfloreşte în faţa ochilor în fiecare clipă.

Ce ar fi cerul rece de iarnă fără amurgurile de aur însângerat, ce rost ar avea mările fără valurile înspumate ce le mângâie cu delicateţe fruntea, de ce ar mai răsări soarele în toată măreţia sa dacă nu pentru Tine, Creatorul cerului şi al pământului?

Dumnezeu este un început de colindă şi un final scris in lumină…Este cel care vorbeşte prin sfinţii săi întregii umanităţi…

Iar tu, Sfinte Ioan Rusul, cântecul de taină al sufletului meu obosit, eşti acela prin care Dumnezeu ne învaţă să rămânem veşnic copii. Tu eşti candoarea pruncului ce îi zâmbeşte timid eternităţii. Eşti ceea ce lipseşte inimilor noastre pentru a iubi pe deplin. Eşti respiraţia sufletului în rugăciune şi înălţarea făpturii către cele veşnice.

Sfinte Ioane, învaţă-mă să cuprind lumina într-un sărut sfânt ! Picură-mi un strop din sfinţenia ta în potirul neîncăput al sufletului ! Învaţă-mă să te cunosc pe tine şi să mă îndrăgostesc pur şi pe vecie de tine!

Pe data de 15 iulie 1990, Duminică dimineaţa, Părintele Iacov cobora spre biserică pentru Dumnezeiasca Liturghie. Intrând în Sfântul Altar, a observat printre părinţi şi pe dumnezeiescul Ioan Rusul. În noaptea trecută, acesta îi spusese Stareţului, în faţa sfintei racle: „Dumnezeu ştie! Creştinii cred că dorm, că sunt mort şi că nu-i pot ajuta. Eu, însă, sunt viu! Îi văd întotdeauna. Trupul meu este în raclă, dar eu ies de multe şi alerg printre oameni ca să-i ajut. Multă durere! Ei nu mă văd, eu însă îi văd şi îi aud. Şi iarăşi mă întorc în racla mea. Dar ascultă, părinte, ce-ţi spun: multe sunt păcatele lumii, multă necuviinţă şi multă necredinţă! „Pentru ce spui acestea, Sfinte al meu ? – l-a întrebat părintele. Nu vezi câtă lume vine la tine şi se închină?” „Vin mulţi, dar puţini sunt copiii mei”, a zis Cuviosul.

***

O familie şi-a adus copilul paralizat la biserica din Prokopion. Au refuzat să doarmă la hotelul mânăstirii, optând pentru o rogojină în faţa bisericii. La un moment dat, noaptea, copilul îi trezeşte şi le spune că Sfântul Ioan Rusul l-a vindecat. Se spune că în fiecare an, la praznicul Sfântului, apare un tânăr cu un miel pe umeri. Tânărul este acel copil vindecat miraculos care îi mulţumeşte binefăcătorului său.