E bună la ceva această criză: pentru ca românii să-şi amintească noţiuni ca abţinere, post, asceză; pentru ca să-şi dea seama că viaţa nu trebuie dusă în l e a s i n g.

Am remarcat unele schimbări în timpul scurs de la începutul crizei financiare, denunţată drept criză morală de acei comentatori cărora nu le lipseşte dimensiunea morală. am remarcat că a produs unele schimbări. Schimbări dintre cele mai surprinzătoare. Aminteam, într-un articol de la începutul anului trecut, de un dialog purtat de Robert Turcescu cu actorul, regizorul şi scriitorul Dan Puric la Realitatea TV. Domnul Puric spunea atunci că e totuşi bună această criză, pentru că românii trebuie să-şi mai amintească ce este aceea abţinere, post, asceză chiar, să înţeleagă şi faptul că viaţa nu trebuie dusă în „leasing”, mai ales pentru lucruri extrem de puţin importante. Într-adevăr, îmi povestea cineva care lucra la o bancă: veneau potenţiali clienţi să ceară credit (greu de dus uneori!) pentru un televizor cu plasmă, deşi respectivii mai aveau cel puţin un televizor bun, funcţional. Motivaţia? „Şi-a luat vecinul şi vreau şi eu!”

Eu, vecinul şi Dumnezeu

Ah, vecinul! Ce mult mă mai interesează vecinul! Dar nu ca să-i dau o mână de ajutor, în caz de nevoie, ci doar ca să ştiu ce televizor, maşină, haină şi-a mai luat! Dumnezeu? Pe unde o fi oare? A! La biserică, unde mă grăbesc să dau un acatist pentru îndeplinirea „tuturor dorinţelor”! Apoi mă duc repede acasă, unde aştept nerăbdător, nervos chiar, aprinzându-mi o ţigară, ca Dumnezeu să-mi îndeplinească dorinţa. Între timp mă uit cu jind la vecinul satisfăcut de noua lui achiziţie (de care, în scurt timp, se va plictisi, desigur!).

Totuşi să nu uităm cuvintele mântuitoare: „Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi furii le sapă şi le fură. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta.” (Mt. 6, 18-21). Dar de ce mă entuziasmez eu aşa de tare? Doar lucrurile acestea le ştiţi şi Dvs. Din acest motiv trebuie să ne amintim că suntem fii unui Tată iubitor şi grijuliu, care ne asigură întotdeauna cele necesare vieţii. „ Că ştie Tatăl vostru cele de care aveţi trebuinţă mai înainte ca să cereţi voi de la El.”(Mt. 6, 8)

Fiii lui Dumnezeu şi libertatea

Dacă vreun moment uităm că suntem fii ai lui Dumnezeu şi că El este Cel ce ni le-a dăruit nouă pe toate, de la viaţa pe care am primit-o prin intermediul părinţilor noştri, până la aerul pe care îl respirăm, să ne aducem repede aminte! Şi să ne aducem aminte de încă ceva: că ne este, paradoxal, exterior, dar şi interior nouă: ne-a creat după „chipul” Său pe care l-a sădit în noi şi ne-a chemat la asemănarea cu El. Vrem, nu vrem, suntem fiii Lui, deşi unii Îl reneagă, iar alţii Îl iubesc! E dreptul fiecăruia. Doar că lipsa Lui, ca sursă a binelui înseamnă prezenţa răului. Suntem liberi, dar atenţie ce facem cu libertatea noastră! Suntem liberi să fim şi buni şi deştepţi şi drepţi şi constructivi, dar suntem liberi să fim şi proşti şi răi şi nedrepţi şi destructivi. „Căci voi, fraţilor, aţi fost chemaţi la libertate; numai să nu folosiţi libertatea ca prilej de a sluji trupului, ci slujiţi unul altuia prin iubire” (Galateni 5,13)

O lecţie de reţinut

Când noi, fiii lui Dumnezeu, ne renegăm Tatăl, El rămâne prezent în continuare. Vede, aude, ştie tot ce facem, chiar şi ce gândim. E prezent! Doar că discret. Dumnezeieşte de discret. Nu dă buzna, nu ne calcă în picioare. Dumnezeu e bogat, dar nu opulent, e atotputernic, dar nu tiran. E discret! Asta ne cere şi nouă: să nu ne mândrim cu ceea ce avem şi să nu căutăm să avem tot mai mult ca să ne mândrim şi mai tare! Altfel, devenim robi ai leasing-ului şi ai lucrurilor stricăcioase. Asta ne stresează, ne face apoi neoameni, ne înrăieşte, ne face fii ai piezării!

Spuneam la început de anumite schimbări ce s-au produs cu unii dintre noi. Parcă, într-un fel, s-a mai astâmpărat nebunia. Deşi suntem cu toţii de acord că nu e bună criza în care aflăm, prezintă totuşi anumite aspecte pozitive. E o lecţie. O lecţie pe care trebuie să nu o uităm nicio clipă. Să cerem aşadar de la Tatăl nostru doar „pâinea cea de toate zilele”. În rest le ştie El pe toate cele de care avem nevoie şi ni le dă la timpul potrivit, ajutându-ne să ne rezolvăm problemele. În mod discret.