Istoria unei naţiuni (nu ştim care) în zilele noastre

Conştiinţa dezorganizată de emoţie este o conştiinţă ce nu îşi stăpâneşte temporalitatea. Nu este vorba aici despre timpul fizic, măsurabil, ci despre dinamica trăirii. Aceasta oscilează între o aviditate a viitorului şi nostalgie a trecutului. Întotdeauna este vorba despre o problematică a dorinţei şi de puterea acesteia. Dorinţa împiedică oprirea în prezent şi dezvoltă o succesiune copleşitoare de fantasme, ce angajează viaţa în întregimea ei.

În contrast cu dorinţa devoratoare a maniacului, trăirea melancolică este aceea a lui niciodată. Trecutul este un eveniment fatal, în două sensuri ale sale: obsedant şi iminent. Chiar şi atunci când este regretat – iar melancolicul face asta în mod natural – trecutul nu este privit ca atare, ci dimpotrivă: acest trecut revenit este o temporalitate oprită. Aceste fapte conferă trecutului o valoare absolută, de eveniment crucial ce nu poate fi uitat sau depăşit. Un astfel de trecut este o obsesie şi ipso facto, orice posibilitate de schimbare este anulată. Sentimentul de vinovăţie al melancolicului, permanentele autoacuzaţii, sentimentul lipsei valorii proprii, dorinţa morţii sunt simptome ale unui mod de a fi fixat eminamente în cadrul propriilor acţiuni şi gânduri sau, mai mult, ale unui mod de a fi condamnat la sterilitate de un trecut permanent viu. Melancolicul prezintă toate caracteristicile unui damnat. Suspendarea patetică a timpului într-un trecut ratat şi ruşinos, anularea oricărei speranţe face din melancolie o oprire a timpului.

Nicio acţiune nu se poate înscrie în biografia unei persoane (încetând, prin aceasta, să mai aparţină oniricului) dacă nu trece prin sfera conştiinţei prezentului. Dacă atenţia şi resursele sunt prinse în trecut, constituirea prezentului devine imposibilă, iar locul rămas gol va fi luat de vis: coşmarul unei lumi îngheţate în eroare, fatalitate şi ratare sau năzuinţa eliberării de orice datorie.