Articole
| HAITI: DE UNDE PRIVIM? |
| Autor Dr. Bogdan Bucur |
![]() Adevărul este că nu suntem mai breji ca alții, și de aceea nu ni se cuvine să judecăm lucrurile în numele lui Dumnezeu. Capitolul 18 al Facerii vorbește despre generozitatea pe care patriarhul Avraam o arată celor trei oaspeți cerești. Referindu-se la acest moment, Epistola către Evrei îndeamnă, "Nu uitaţi iubirea de străini; că prin aceasta unii, fără s-o ştie, au găzduit îngeri!" Într-adevăr, doi dintre cei trei îşi iau drumul spre Sodoma şi Gomora, iar despre ei aflăm curând că sunt îngeri şi că au o sarcină precisă de îndeplinit acolo. În vremea aceasta Avraam rămâne "înaintea Domnului" (Fac 18, 22), în stare de rugăciune contemplativă. Oare ce taine şi descoperiri cereşti îl desfată pe prietenul lui Dumnezeu? Îl putem numi astfel, căci Dumnezeu însuşi îl tratează ca pe un intim, făcându-l părtaş planurilor Sale—mai mult poate decât ca pe unul dintre îngerii sfatului dumnezeiesc. Fac 18, 17: "Oare-i voi ascunde Eu lui Avraam, sluga Mea, ceea ce am de gând să fac?" Subiectul dialogului este însă departe de lumea îngerilor: Dumnezeu îi destăinuie lui Avraam că îngerii au misiunea de a cerceta Sodoma. Omul care s-a târguit cu Dumnezeu Iar de aici urmează un episod memorabil. Ca un bun negustor levantin, Avraam pur și simplu se târguiește cu Dumnezeu: Să distrugă Sodoma? Nu se poate! Doar sunt și nevinovați prin cetate ... Dacă se găsesc cinzeci dintre aceștia, oare ar accepta Dumneu acest număr de „victime colaterale”? Dar patruzeci și cinci? Patruzeci? Treizeci? Douăzeci? Zece? Patriarhul care altminteri nu iese din supunere față de Dumnezeu, nici atunci când i se cere să părăsească ţinurile natale și casa părintească pentru a pleca „în ţara pe care ţi-o voi arăta Eu”, nici atunci când i se cere să-și sacrifice propriul fiu (Fac 12, 1-2; Fac 22)—același Avraam, de data aceasta, vorbește cu îndrăzneală şi cerșește revizuire după revizuire a planului dumnezeiesc. Scena are anumite accente comice, dacă ne gândim că omul se târguiește cu însuşi Ziditorul. Însă asaltul la care Avram îl supune pe Dumnezeu, negociind abil, cu frică de Dumnezeu dar şi cu incredibil tupeu, vădeşte disperare. Într-adevăr, despre păcatele Sodomei s-a aflat nu numai în cer, ci şi pe întinsul pământului. Știe deci bine Avraam că pledează un caz greu de câștigat. Aflat înaintea Domnului însă, se dovedește nu numai credincios prieten al lui Dumnezeu, ci și milostiv prieten al omului. Patriarhul Avraam mai bun decât patriarhul Kiril Păcatele Sodomei şi cumplita pedeapsă pe care şi-a atras-o sunt adeseori pomenite în discursul public al creştinilor. De pildă unul dintre campionii dreptei evangelice din SUA, Jerry Falwell, declara că responsabili morali de atacul terorist din 11 septembrie 2001 sunt "păgânii, promotorii avortului, feministele, homosexualii şi lesbienele ... toţi aceştia care au încercat să secularizeze America”. Cam pe aceeași lungime de undă, Pat Robertson vede în cutremurul nimicitor din Haiti o pedeapsă divină pentru un anume pact cu diavolul pe care sclavii haitieni l-ar fi încheiat în 1791 pentru a obține eliberarea de sub ocupația franceză. După fiecare dintre aceste comentarii au urmat valuri de proteste. Însă Scriptura vorbește limpede despre distrugerea Sodomei și a Gomorei în termeni asemănători. De ce atunci nu ar avea dreptate acești doi teologi neoprotestanți? Putem merge chiar mai departe: nu sunt și astăzi locuri în lume pe care le-am dori curățate prin foc și potop, rase de pe fața pământului pentru adâncul de păcătoșenie pe care îl reprezintă? La întrebarea „în ce loc ați merge dacă ați fi unul dintre îngerii pedepsitori din Facere 19?” americanii ar avea în vedere San Francisco, New Orleans, Las Vegas; Falwell probabil că se gândea la New York. În România vă las pe dumneavoastră să decideţi. Tocmai aici este clenciul. Perspectiva noastră nu poate fi niciodată cea a îngerilor, care nu au amestec cu păcatele oamenilor. Dimpotrivă, suferim cu toții de aceeași boală a Căderii, și de aceea nu ni se cuvine să judecăm lucrurile în numele lui Dumnezeu. Cum citim la Luca 13 despre o calamitate asemănătoare: "acei optsprezece inşi peste care a căzut turnul în Siloam şi i-a omorât, credeţi oare că au fost ei mai păcătoşi decât toţi oamenii care locuiesc în Ierusalim? Vă spun Eu vouă: Nu!, dar dacă nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel!" Ceea ce, după o notă a mitropolitului Bartolomeu s-ar traduce cam așa: „Nu se poate stabili o relaţie directă şi cauzală între o calamitate şi victimele ei, dar faptul în sine trebuie privit ca un avertisment divin şi o invitaţie la pocăinţă generală.” Desigur, putem arăta cu degetul la radicalismul neoprotestanților, „ăia de merg în iad cu Biblia în mână.” Numai că avem și noi Jerry-Falwellii și Pat-Robertsonii noştri. Patriarhul Kiril al Moscovei și al intregii Rusii, aflat într-o vizită pastorală în Kazahstan, a „explicat” şi el de curând că haitienii și-ar fi atras pedeapsă de sus prin faptul că s-au depărtat de Dumnezeu, afundându-se în schimb într-o viață a crimei, drogurilor, și corupției. Dimpotrivă, a mai arătat Sanctitatea Sa, Kazahstanul ar fi fost ferit de cutremure, deşi se află într-o zonă de risc seismologic. (Iar în Kazahstan, cum ştim cu toţii, trăiesc numai oameni de omenie, harnici, primitori, și blânzi ... aproape ca în Sfânta Rusie sau în România noastră bimilenar creştină). Adevărul este că nu suntem mai breji ca alții. Pat Robertson cel puțin a trimis sume considerabile sinistraților din Haiti. Îl avem părinte pe Avraam? La o lectură superficială, Avraam, cel ce se roagă pentru sodomiți, pare chiar mai milostiv decât Dumnezeu. Privind însă mai atent vedem că, destăinuindu-i-se lui Avraam ca unui "insider", Dumnezeu îl pune discret la încercare: oare ce va face cu harul de a "sta înaintea Domnului"? Va cere oare să se coboare foc din cer pentru a-i mistui pe păcătoși (Luca 8, 54)? Cum am văzut, patriarhul a trecut testul cu brio. În ceea ce ne privește, cuvintele Mântuitorului sunt foarte explicite: „Dacă aţi fi fiii lui Avraam, faptele lui Avraam le-aţi face” (In 8, 39). |
Ultimele Stiri
| 12 martie 2010 Părintele Dumitru Popescu: „Numai Dumnezeu te ajută să biruieşti încercările ceasului“ |
| 11 martie 2010 Părintele Dumitru Popescu a trecut la Domnul |
| 10 martie 2010 Femeile musulmane protesteaza impotriva separarii intre sexe in interiorul moscheilor |
| 9 martie 2010 Sfinţii Patruzeci de Mucenici din Sevastia sunt sărbătoriţi astăzi de Biserică |
| 8 martie 2010 BINECUVÂNTARE ŞI OMAGIU FEMEII CREDINCIOASE - Mesajul de binecuvântare al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel cu ocazia Zilei internaţionale a Femeii - 8 martie |
