Citeste in Format PDF
Articole
Linkuri Favorite
Citeste Numarul Anterior
| Micul Dictionar al Crestinului |
| Autor Diacon Gabriel Bazavan |
![]() Corneliu – ostaş (centurion) roman, din Cohorta Italică din Cesareea, a cărui convertire la creştinism este istorisită în „Faptele Apostolilor”, cap. 10; a fost botezat de Sfântul Apstol Pavel. Se spune că ar fi ajuns episcop în Cezareea Palestinei sau în Frigia. Biserica Ortodoxă îi prăznuieşte la data de 13 septembrie. Cain – primul fiu al lui Adam şi al Evei. Din invidie l-a ucis pe fratele său Abel. Agricultor, Cain i-a închinat roadele pământului lui Dumnezeu, dar nu pe cele mai bune. Dumnezeu a preferat jertfa fratelui mezin Abel, păstorul, iar Cain l-a ucis pe Abel. Blestemat de Dumnezeu, Cain a fost alungat de pe pământurile roditoare şi condamnat să fie un rătăcitor. (Facerea cap. 4). Noul Testament îl aminteşte pe Cain în contrast cu Abel în contextul dreptăţii (II Ioan 3, 12) sau al credinţei (Evrei 11, 4). Canaan (Hanaan) – vechi nume al Palestinei şi Feniciei, îndeosebi al părţii de la est de Iordan. Era ţara lui Ham, fiul lui Noe, părintele canaanenilor, ţinut făgăduit evreilor, după scoaterea din robia egiptenilor. Numele „Canan” apare în Noul Testament în cartea „Faptele Apostolilor” 7, 11 şi 13, 19. Capernaum – important oraş din Galileea, pe malul lacului Ghenizaret, locul de naştere al proorocului Naum şi locul unde a vieţuit Mântuitorul după ce a plecat din Nazaret. În acest oraş Iisus a propovăduit, a săvârşit minuni, dar locuitorii nu L-au înţeles şi nu s-au lăsat convinşi. (Despre Capernaum a se vedea Matei 9,1, Matei 11, 23, Matei 4, 13, Matei 8, 5; Marcu 2, 1, Marcu 9, 33.). Caiafa – mare preot iudeu, ginerele lui Ana. Sub Caiafa şi-au început activitatea Ioan Botezătorul (Luca 3, 2) şi Mântuitorul Iisus Hristos şi tot sub el este consemnat sfârşitul fiecăruia. Iisus Hristos a fost trimis la judecată mai întâi în faţa lui Ana, după aceea în faţa lui Caifa (Matei 26, 3-57; Ioan 18, 13-14) |
Ultimele Stiri
| 5 februarie 2012 Cuvânt la Duminica Vameşului si a Fariseului |
| 4 februarie 2012 Majoritatea preoţilor bulgari trăiesc în sărăcie |
| 3 februarie 2012 Starețul Mănăstirii Pângărați a trecut la Domnul |
| 2 februarie 2012 Sărbătoarea îmbrăţişării omului cu Dumnezeu |
| 1 februarie 2012 2000 de studenţi din America au condamnat crima intra-uterină |
Carti Recomandate
Ganduri despre Nae Ionescu
Suferinta rasei albe
Arcul si lira
Sfaturi pe care nu le-as da nimanui



