Președintele României a vorbit în fața propriei națiuni în seara de 25 ianuarie 2012, după aproape două săptămâni de la începerea protestelor. Mă așteptam ca discursul prezidențial să conțină răspunsuri la cele trei cereri insistente ale celor care sunt în stradă: ”Jos Băsescu!”, ”Jos Guvernul!”, ”Alegeri anticipate!”. Așa ar fi fost normal. Însă nu a fost nici pe departe ceva normal. A fost o ieșire halucinantă, absurdă. Și îngrijorătoare. Ceea ce îngrijorează este ruptura totală de realitate, prăpastia uriașă ce desparte discursul de disperarea oamenilor ieșiți să protesteze de aproape două săptămâni.

 

Iată, pe scurt, câteva idei din cele spuse de președinte: cei care îl numesc ”dictator” sunt mincinoși; cei care spun că el conduce Guvernul și PDL sunt mincinoși; nu demisionează, pentru că ar însemna să părăsească țara la nevoie; România are resurse și suntem mai bine pregătiți pentru criză decât în 2009; România are un parteneriat strategic cu Turcia și ne înțelegem bine cu Polonia și Țările Baltice; a făcut gafe publice, cum a fost disputa cu Raed Arafat; NU ARE NIMIC DE SCHIMBAT ÎN COMPORTAMENTUL SĂU; va continua modernizarea României; în calitate de căpitan de navă, nu a ratat niciodată destinația și nu o va face nici în cazul României; românii trebuie să fie solidari; politicienii trebuie să fie prudenți.

 

Nu sunt toate ideile discursului. Au fost multe, fără nicio legătură reală cu cele trei probleme cărora ar fi trebuit să răspundă: ”Jos Băsescu!”, ”Jos Guvernul!”, ”Alegeri anticipate!”. A fost, de fapt, o încercare disperată de a reîncadra protestul celor din piață. Așa cum suferința post-operatorie a unui bolnav este bună, tot așa suferința românilor după ”măsurile de austeritate” este spre folosul lor. Atât doar că România este în pragul colapsului, iar măsurile respective nu au nicio legătură cu stimularea creșterii economice. 

Încă ceva: funcția de Președinte al României nu este analogă celei de căpitan de navă. România nu este o navă, iar poporul român nu este un echipaj. Căpitanul nu este ales de echipaj, însă Președintele țării, da; căpitanul este șef, Președintele nu este șef, ci este, cel mult, administrator al unei țări care nu este a lui.

 

Cu o zi înainte, la TV, Traian Băsescu a avut o altă ieșire delirantă. Am avut imaginea lui Ceaușescu din 1989, chiar dacă situația din stradă nu poate fi asemănată cu aceea de acum 22 de ani. Așa cum Nicolae Ceaușescu vorbea atunci, disperat, de ocuparea Basarabiei de URSS, Traian Băsescu îi compară pe Ion Iliescu, Victor Ponta, Crin Antonescu și pe rezervistul Dogaru cu Vladimir Voronin – tovarășul său de cramă. 

 

Întocmai ca și Ceaușescu, Traian Băsescu are impresia că poate elimina ostilitatea românilor – care este legată de salarii, pensii, șomaj, corupție și de nesimțirea și tupeul nemărginite ale guvernanților - vorbind despre mineriade, despre Iliescu bolnav, despre mogulul turnător la Securitate (asta o spune el, reprezentantul statului comunist român la Anvers). ”Agenturilii” lui Ceaușescu s-au întors, tot ca simptome ale unei rupturi severe de ceea ce se întâmplă în realitate.

 

Sunt îngrijorat că va fi nevoie de un Front al Salvării lui Băsescu de el însuși și să ne ferească Dumnezeu ca un alt președinte să fie înlăturat din funcție de către furia celor din stradă! 

 

Vă invit să ne cunoaștem mai bine și să vizitați blogul meu: