Ramaneti in umbra!
Autor Mihaela Vesca   

Nu e de glumit cu expunerea îndelungată la soare, aşa că luaţi-vă măsuri!

Înainte de a pleca în concediu, este recomandată o cură de legume şi fructe cu un conţinut bogat de vitamine ce protejează pielea şi întăreşte sistemul imunitar. Fructele şi legumele portocalii şi roşii conţin vitamine şi carotenoizi ce contribuie la accelerarea sintezei melaninei, principalul filtru natural contra razelor ultraviolete. Însă nu trebuie să lipsească cremele cu factor de protecţie solară (FPS) care au rol de ecran împotriva radiaţiilor ultraviolete.

Crema de fiecare zi

Alegerea cremei se face în funcţie de tipul de piele, de vârstă, de zona expusă şi de timpul pe care îl vei petrece la soare. Pentru pielea grasă sunt avantajoase produsele de tip spray deoarece nu blochează porii. Pentru pielea uscată este indicată o cremă hidratantă, iar pielea sensibilă are nevoie de cremă hipoalergenică.

Crema cu fotoprotecţie nu este suficientă între orele 11:00 şi 16:00, deoarece ultravioletele sunt foarte puternice în acest interval orar şi pot provoca, în locul unui bronz frumos, arsuri cutanate sau cancer de piele. Cremele autobronzante nu acţionează la nivelul celulelor melanice, ci strict superficial.

După plajă

Deşi motivul bronzării este de cele mai multe ori de ordin estetic, puţini oameni ştiu că expunerea prelungită la radiaţiile UV are o serie de efecte negative asupra pielii, cum ar fi îmbătrânirea prematură (fotoîmbătrânirea), tradusă prin apariţia ridurilor şi a petelor negre pe piele, a cheratozelor, care se pot dovedi precancerigene, şi aparitia dermatozelor ca formă a cancerului, care, depistate devreme, pot fi vindecate.

După expunerea la soare, se recomandă să folosim o cremă care să conţină vitamina C şi vitamina E, ce au rol antioxidant şi combat efectele razelor de agresiune asupra pielii. În plus, ajută la a avea un bronz intens pentru mai mult timp.

Daca observaţi apariţia unei noi aluniţe care se modifică rapid în dimensiuni sau culoare sau modificarea recentă a aspectului unei aluniţe (dimensiuni sau culoare), consultaţi cât mai repede medicul.

Radiaţiile UV

Există patru tipuri de radiaţii ultraviolete:

UVA – au efect pigmentogen şi favorizează apariţia ridurilor. Ele penetrează straturile profunde ale pielii, deteriorând astfel fibrele de elastină şi de colagen ale dermei. Prin razele UVA se produce o bronzare de scurtă durată prin oxidarea melaninei deja prezentă în piele.

UVB – eritem (înroşiri), arderi ale pielii, distrug proteinele care determină fermitatea pielii. Efectele lor se limitează la epidermă. Ele produc un bronzat întârziat ce apare după formarea melaninei, după 48-72 de ore de la expunere. Razele UVB sunt principala cauză a cancerului de piele. Vitamina D3 produsă de razele UVB ajută la menţinerea în organism a unui nivel sănătos de calciu şi fosfor, care contribuie la prevenirea rahitismului şi a osteoporozei.

UVC – efect bactericid;

UVD – sunt reţinute în aer şi, deci, nu au efecte biologice. Expunerea la radiaţiile ultraviolete este contraindicată persoanelor cu fototip cutanat deschis (păr blond sau roşcat, ten deschis) sau cu un număr mare de pistrui sau aluniţe. Dacă aveţi leziuni ale pielii sau aluniţe mai proeminente, este bine să le protejaţi cu un pansament local de acţiunea radiaţiilor UV.

Copaci, umbrele şi pălării

Umbra filtrează razele ultraviolete. Spre exemplu, arborii pot reduce puterea razelor cu aproximativ 60%. Să avem aşadar grijă de copaci, pentru că ei ne oferă umbra! Eficiente sunt şi umbrelele şi pălăriile cu bor mare. Expunerea la soare puternic pe termen lung poate afecta grav ochii, ducând la cataractă. Măsura de protecţie recomandată este purtarea ochelarilor de soare anti-UVA şi anti-UVB. Să nu uităm nici de cantitatea suficientă de apă pe care să o bem zilnic.

În speranţa că nu veţi avea experienţe nedorite, vă doresc să vă bucuraţi din plin de ultimele zile ale verii. Curând le veţi duce dorul.