Glorie (“slavă”). Termen biblic folosit pentru a face referire la manifestarea măreaţă şi inaccesibilă a prezenţei imediate a lui Dumnezeu. Conceptul biblic de glorie are conotaţii de frumuseţe şi maiestate inefabile. În acelaşi timp sugerează sfinţenia pură şi covârşitoare, în opoziţie cu starea de păcat a oamenilor.

Glasuri (Gr. “echos”; Sl. “glas”). Muzică proprie Ortodoxiei; există opt tonuri diferite, cântate de cântăreţi sau de cor. În muzica bisericească psaltică prin glas sau eh nu înţelegem glasul sau vocea omenească, ci un anumit fel de cântare legată de o anumită scară. Biserica ortodoxă de Răsărit întrebuinţează în cultul ei opt glasuri rânduite a se cânta după anumite reguli de către Sfântul Ioan Damaschin, încă din veacul al VIII-lea; dar originea lor melodică datează cu mult timp înainte, avându-şi rădăcinile în muzica vechilor popoare din Grecia şi Asia Mică, adică din părţile care au fost şi leagănul creştinismului.

Gnosticism (“cunoaştere”). Curent religios grecesc timpuriu, de largă răspândire, ale cărui influenţe s-au simţit cu precădere în lumea creştină din secolul II. Mulţi interpreţi biblici consideră că anumite documente ale Noului Testament (precum prima epistolă a Sfântului Ioan Evanghelistul) constituie o încercare de a combate învăţătura gnostică. Cuvîntul gnosticism vine de la grecescul gnosis, care înseamnă „cunoaştere". Gnosticii credeau că au atins un tip special de iluminare spirituală, prin care au dobîndit un nivel de cunoaştere tainică, superioară, inaccesibilă neiniţiaţilor. Gnosticii accentuau tărâmul spiritual, în detrimentul celui material, susţinând adesea necesitatea evadării din tărâmul material, considerat rău.