”Contraria non contradictoria sed complementa sunt.”

Aşa cum am scris în numărul trecut, atunci când ne rugăm dorim coerenţa laserului între viaţa noastră şi Dumnezeu. În acest fel, urmărim obţinerea unui efect maxim al rugăciunii şi putem spune că acest efect maxim se obţine în rugăciunea comună, în Biserica credincioşilor. Biserică pe care Mihai Eminescu o numea „maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbei şi unitatea etnică a poporului, ea care domneşte puternică dincolo de graniţele noastre şi e azilul de mântuire naţională în ţări unde românul nu are stat.”

Marile noţiuni ale diferitelor epoci Eesc

u În fiecare epocă există un amestec „de aceste trei lucruri: religie, filosofie şi ştiinţă; dar aceste noţiuni nu se disting unele de altele: ele se limpezesc şi se perfecţionează una pe alta” (Claude Bernard). Tot asfel se poate spune că fiecare ştiintă este o parte a unui tot care este ştiinţa în general. Ştiinţele se confirmă ori se infirmă una pe cealaltă. Progresul unei ştiinţe determină progresul celorlalte ştiinţe şi invers. O ştiinţă trebuie comparată şi apropiată de toate celelalte ştiinţe. „Cele mai miraculoase descoperiri ale ştiinţei pure şi ale tehnicii nu sunt, adesea, decât generalizări, analogii, translaţii, comparaţii, imitaţii, apropieri, împrumuturi, adaptări la un domeniu oarecare a ideilor şi procedeelor unui alt domeniu”, după cum scria Ştefan Odobleja în Psihologia consonantistă şi cibernetica.

Contrariile devenite complementare Teoria cuantică a demonstrat că pentru a se putea înţelege realul trebuie să se renunţe la noţiunea tradiţională de materie, c[ spaţiul şi timpul absolut sunt iluzii, că o particulă poate fi detectată în două locuri în acelaşi timp, că realitatea fundamentală nu este cognoscibilă...(Jean Guitton- Dumnezeu şi ştiinţa).

Pornind de la principiul complementarităţii, enunţat de fizicianul Niels Bohr într-o formă succintă: “Contraria non contradictoria sed complementa sunt” (altfel spus, contrariile se topesc în complementaritate), discipolul lui N. Bohr, Karl von Weizacker introduce conceptul de complementaritate circulară: „Existenţa este anterioară cunoaşterii, dar numai cunoaşterea află ce e existenţa”, care defineşte relaţia subiect- obiect, om – natură.

Cele două vase

Existenţa noastră, în ansamblu, de natură greu sesizabilă în complementaritatea ei, se apropie însă mai mult de spirit decât de materia tradiţională. În acest sens, Părintele Galeriu exprima plastic complementaritatea, referindu-se la memoria ontologică: „Memoria istorică e spirit şi materie. Materia e vasul sufletului. Sufletul e vasul harului”.