Canon de rugaciune spre lauda Sfantului Spiridon
Autor Preot Eduard Ioan Raduna   

Cântarea a doua

Mijloceşte pentru binecredinciosul popor
Că lui Dumnezeu I-ai bineplăcut, Părinte
Şi te-a rânduit arhieresc păstor
Şi de multe minuni făcător
Şi învăţător întru cele sfinte.
Prin nevoinţe, blândeţe şi răbdare
Cereştile sălaşuri ai câştigat,
Dar roagă-te pentru noi cei care
cuprinşi de necazuri amare,
nădăjduim după ajutorul tău cel minunat,
Şi înaintea sfintei tale icoane
iţi cerem mijlocirea, Părinte Spiridoane.

Creştinii vremii tale s-au bucurat
Avându-te, pe tine Părinte, în ajutor
Că ai vindecat minunat şi ai miluit minunat
Şi cu minuni uimitoare ai alungat
Relele venite asupra lor.
Iar noi cei de azi, Părinte Spiridoane
Harul dat ţie ni s-a dat a-l cunoaşte
Înaintea cinstitei tale icoane
Şi a tămăduitoarelor tale moaşte.
De unde te şi rugăm cu credinţă
Să ne alini orice boală şi neputinţă.

Slavă…
Şi învăţător al credinţei prin minune
Şi făcător de minuni prin credinţă
Te-ai arătat. Tainică rugăciune
Înălţând Treimii de o fiinţă,
Ai copleşit omeneasca ştiinţă
Materia cea neînsufleţită desfăcând
Spre slava Tatălui şi a Fiului şi a Duhului Sfânt.

Şi acum…
Cu Sfânta Maică împreună cu tine
Părinte, roagă-te pentru noi
Că ne-au ajuns durerile şi către cine
Să alergăm dacă nu către voi?
Ca prin primita voastră rugăciune
Degrabă să se împrăştie şi să se risipească
Orice neputinţă ne-ar răpune
Şi orice năvală diavolească.