Locuind în imediata vecinătate a bisericii, nu mi-a fost greu să observ mii de oameni călcându-se în picioare ca s-o vadă pe artistă zăcând „fără suflare şi fără glas”.

De când a avut loc nefericitul eveniment, am auzit şi văzut câte n-am auzit şi văzut în toată cariera ei de artistă. „Fată dragă” deja nu mă lasă să dorm! Am aflat şi de câte ori a fost măritată şi cu cine, nu că m-ar fi interesat acum mai mult decât altă dată, dar n-ai cum să te ascunzi, viaţa ei e despicată pe toate măsuţele din studiourile de televiziune.

Mădălina Manole a fost un om ca toţi oamenii, cu viaţa ei, cu trăirile ei, cu bucuriile ei, cu temerile ei şi cu greşelile ei. Ultima greşeală este şi marea sa greşeală. Nu o judec eu, nu am acest drept, ştim doar cu toţii cine este Singurul în faţa Căruia trebuie să stea.

Locuiesc în imediata vecinătate a bisericii în curtea căreia s-a oficiat slujba înmormântării evident în jurul orelor 5 p.m., pentru ca toată ţara să fie conectată la marea tragedie. Nu mi-a fost aşadar prea greu să observ miile de oameni care s-au călcat în picioare ca s-o vadă pe artistă zăcând fără suflare şi care s-au înghesuit să-i facă o poză pe catafalc. Încă o dată am constatat cu tristeţe că omul se lasă purtat de cele mai primitive porniri: curiozitatea, atracţia spre morbid şi bârfă, mulţumirea de a-l vedea pe altul căzut, judecarea semenului.

Dacă Mădălina Manole murea de moarte bună şi tot m-ar fi deranjat toată această afişare, cu atât mai mult mă deranjează această demonstraţie publică de vreme ce s-a dovedit că şi-a luat singură viaţa. S-ar fi cuvenit probabil ca totul să decurgă cu cât mai mare discreţie. Ar fi trebuit cu acest prilej nefericit ca minţile luminate să vorbească mai mult despre poruncile lui Dumnezeu şi despre darul de a fi decât despre motivele pentru a-şi lua viaţa. Să ne dea pildă de cumpătare şi de întoarcere spre cele cu adevărat importante, chiar dacă viaţa devine tot mai grea, iar lucrurile merg tot mai rău în societatea românească.

E uşor să te laşi pradă ispitei, să fii slab, să te dai bătut, de unde şi invazia răului. Prea mulţi s-au lăsat pradă ispitelor şi nu s-au împotrivit valului, socotind că sunt prea mici şi prea puţini. În definitiv Iisus a fost unul singur, părăsit la final de toţi prietenii şi apropiaţii Săi. Unul singur, Care a luat asupra Lui povara noastră.

Ar fi timpul să nu ne mai culcăm pe o ureche că va veni din nou să ne scoată din belele. E timpul să facem şi noi ceva pentru sufletele noastre! Să ne înfrânăm pornirile spre micime, să nu ne mai ducem să căscăm gura la mort doar ca să ne numărăm printre cei „informaţi”, să nu mai dăm năvală să vedem „ce n-a văzut Parisul”. Câţi dintre cei care s-au repezit s-o vadă pe cântăreaţa adusă în urbea noastră pentru înhumare s-ar fi înghesuit să cumpere bilet la concertul ei, unde urma doar să cânte?! Desigur, era nevoie de bani pentru bilet, pe când înmormântarea s-a oferit gratis. Ei bine, eu afirm că n-a fost gratis! A costat un pic din sufletul fiecăruia dintre cei care n-au rezistat tentaţiei. Bineînţeles că mulţi se vor scuza că au fost să aprindă o lumânare. De admirat, dar asta puteau face şi mai târziu, nu ca să vadă „cum arăta, cu ce era îmbrăcată”. Vorba unuia: „moartă, dom’le, da’ a dracului de frumoasă!”

Făpturi vremelnice, toţi avem poveştile noastre, frustările, regretele şi greşelile pe care tare mult am vrea să nu le fi făcut. Dar mergem înainte, încredinţaţi că Dumnezeu ne veghează, ne iartă şi ne dă puterea. Biata artistă se numără acum printre cei mai nefericiţi pământeni şi ne anunţă fără să vrea că fără El vom sfârşi prost, chiar dacă vom avea parte de o înmormântare „ca la carte”.