Sfantul Cuvios Ioan Iacob de la Neamt (5 august) - Crinul de taina al pustiei
Autor Redactia   

Sfânt al zilelor noastre, Ioan Iacob Hozevitul a strălucit în grădina Ortodoxiei asemenea unei flori rare de mare preţ, nevoindu-se din nesfârşită dragoste pentru Hristos în Ţara Sfântă timp de 24 de ani, atât pe Valea Iordanului, cât şi în pustia Hozevei.

Rămas orfan de ambii părinţi din fragedă pruncie (mama trece la Domnul la scurt timp după naştere, iar tatăl moare în război când acesta avea 3 ani), Ilie (acesta era numele pe care îl primise la Botez) trece în grija mai multor rude, ducând o existenţă privată de căldura sufletească a părinţilor. Vas ales al Duhului Sfânt încă din copilărie, Ilie a fost împodobit cu multe virtuţi alese ca smerenia, tăcerea, râvna pentru cele sfinte şi răbdarea în mijlocul ispitelor, împletind rugăciunea cu lacrimile de pocăinţă şi cu munca. Bunica sa Maria îi oferă o educaţie religioasă deosebită, ea însăşi fiind foarte credincioasă şi muncitoare (muncea la câmp, dar se ruga neîncetat şi îl încredinţa adesea pe copil ajutorului dumnezeiesc, sugerându-i să urmeze calea preoţiei, slujind cu inimă şi viaţă curată lui Hristos, departe de lume şi păcate). Deşi mulţi îl sfătuiau să urmeze teologia, pentru că era studios şi apropiat de cele sfinte, totuşi el simte chemare către monahism, primind şi binecuvântare de sus în acest sens.

În vara anului 1933 a intrat ca vieţuitor în obştea Mânăstirii Neamţ, fiind tuns în monahism trei ani mai târziu (la 8 aprilie 1936) şi primind numele de Ioan. Întrebat de stareţul lavrei, episcopul Nicodim, de ce a venit în mânăstire, acesta răspunde: "- Părinte stareţ, doresc să mă fac călugăr, să-mi plâng păcatele mele, să mă rog pentru părinţii care m-au născut şi să laud neîncetat pe Dumnezeu." Stareţul îi spune că dacă va practica rugăciunea, va trăi în smerenie şi ascultare şi va săvârşi fapte bine plăcute lui Dumnezeu, va trece uşor peste toate ispitele vieţii şi va fi numărat în ceata sfinţilor. Este dat sub ascultarea părintelui Iov Burlacu, farmacistul mânăstirii, cel mai îmbunătăţit dintre călugării obştii. Rasoforul Ilie trăieşte în post, rugăciune neîncetată şi feciorie, sporind cu blândeţea şi cu trezvia inimii. Numele primit la naştere (Ilie) şi cel primit la tunderea în monahism (Ioan) plasează simbolic viaţa Sfântului Ioan Iacob Hozevitul între doi mari prooroci: Sfântul Ilie Tezviteanul şi Sfântul Ioan Botezătorul, care face trecerea de la Vechiul la Noul Testament. Urcuşul duhovnicesc prin mărturisirea credinţei şi lupta înverşunată împotriva păcatului ale Sfântului Ilie se unesc în mod miraculos cu îndemnul la pocăinţă al Sfântului Ioan Botezătorul, regăsindu-se în versurile şi cuvintele de învăţătură transmise lumii de către Sfântul Ioan Iacob Hozevitul.

În noiembrie acelaşi an se duce cu alţi doi călugări la marea lavră, pentru a se închina la Sfântul Mormânt, şi rămâne definitiv în Ţara Sfântă, nevoindu-se în Mânăstirea „Sfântul Sava” de lângă Betleem. Parcurge mai multe trepte ale ierarhiei bisericeşti: preot la Biserica Sfântului Mormânt, egumen la Schitul Românesc Sfântul Ioan Botezătorul de la Iordan; după cinci ani de ascultare se retrage cu ucenicul său, monahul Ioanichie Pârâială, în pustiul Hozevei, în apropiere de Ierihon. Aici se nevoiesc împreună timp de opt ani, în peştera „Sfânta Ana”, pe valea pârâului Horat.

La 5 august 1960 Sfântul Ioan Iacob Hozevitul se mută la cereştile locaşuri, fiind înmormântat în peştera în care a dus aprige lupte cu trupul şi cu diavolul. După 20 de ani, trupul său a fost găsit întreg şi neputrezit, fiind duse la Mânăstirea „Sfântul Gheorghe Hozevitul” din apropiere, cu binecuvântarea Patriarhului Benedict al Ierusalimului, unde se păstrează alături de alte sfinte moaşte.

Mare ascet, Sfântul Ioan a primit de la Dumnezeu darul lacrimilor şi al rugăciunii inimii, răbdând grele ispite de la diavolii pe care îi învingea prin post aspru, smerenie, îndelungă priveghere şi rugăciune neîncetată. Ajunsese atât de despătimit încât răbda ocara şi toate necazurile cu bucurie, avea mare milă pentru toată zidirea şi nu se temea niciodată de diavoli, de boală şi de moarte.

După trecerea sfântului la cele veşnice, peştera acestuia s-a umplut de păsările pe care le hrănise cât era în viaţă şi care veniseră să-l prohodească. .

Prea Cuvioase Părinte Ioane, roagă-te lui Dumnezeu pentru lume, pentru neamul din care te-ai născut, pentru mânăstiri şi credincioşi şi pentru mântuirea tuturor celor ce cred şi caută pe Domnul!