„Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel.” (Isaia 7,14)

Denumit simbolic „casa pâinii” (sau „casa cărnii” în limba arabă), oraşul Betleem din ţinutul Iudeei păstrează în fiecare piatră , nor, copac, şoaptă de vânt, taina naşterii lui Mesia. Betleemul este locul minunat în care Dumnezeu a coborât pe aripi de poveste în inima şi viaţa omului.

Martori la naşterea Domnului

Păşim cu smerenie peste dalele vechi de piatră, îndreptându-ne ochii trupeşti şi pe cei duhovniceşti spre Biserica Naşerii, trecem prin poarta umilinţei, plecându-ne frunţile sub povara dulce a cerului, care ne este mai aproape ca oriunde şi oricând, contemplăm fără încetare steaua minunată ce marchează în pardoseală locul naşterii lui Mesia cel mult aşteptat şi vestit de proorocii Vechiului Testament.

La atingerea stelei ce concretizează miracolul naşterii sfinte simţim cum barierele timpului şi ale spaţiului se estompează, cântecul sufletului devine mai profund şi fiinţele noastre se transformă dintr-odată într-o scânteie de lumină în împărăţia nesfârşită a lui Dumnezeu. Auzim prin credinţă gânguritul pruncului Iisus, suntem emoţionaţi alături de bătrânul Iosif, plângem de fericire cu Fecioara Maria, vestim lumii vestea cea bună împreună cu îngerii, ne înduioşăm cu păstorii şi aducem în dar aur, smirnă şi tămâie odată cu magii de la Răsărit. Peştera întunecată, ieslea dobitoacelor se luminează pe nesimţite, o ploaie de binecuvântări scaldă copilul divin venit pe pământ pentru mântuirea întregii lumi. Sufletul ostenit vibrează la atingerea eternităţii devenite pentru o clipă palpabilă.

Casa Pâinii coborâte din cer

Avem revelaţia pruncului Iisus, creionând cu iubire chipul Său blând asemenea inocenţei crinilor câmpului, obrajii trandafirii mângâiaţi cu atâta desăvârşită bunătate de către Maica Domnului, ochii de culoarea safirului. Am simţit întotdeauna că ochii Fiului lui Dumnezeu trebuie să fie albaştri, pentru că ei contopesc întreaga creaţie, cerul şi marea, florile şi fluturii, seninătatea. Zâmbetul Său împrăştie miros de busuioc, întregul trup emană o neştiută mireasmă de mir.

Scena naşterii sfinte şi suprafireşti este asistată de îngeri şi oameni, de animalele blânde cu ochii umeziţi de uimire, care Îl încălzesc pe micul Iisus prin răsuflarea lor. Păstorii sunt cei dintâi care află de la îngeri de acest minunat episod din istoria mântuirii. Ei devin primii colindători, aducând an de an în prezent momentul etern al înomenirii lui Dumnezeu şi al înveşnicirii omului. Steaua care i-a călăuzit pe magi se reflectă astăzi metaforic în steaua rămasă pentru totdeauana pe pământ în Biserica Naşterii din Betleem.

Iisus a venit pentru întreaga umanitate şi pentru fiecare om în parte, plătind cu scump sângele Său şi cu preasfânt trupul Său călcarea poruncii Tatălui de către protopărinţii Adam şi Eva. Adam cel vechi este biruit de Adam cel nou, ispita şi păcatul sunt înlocuite cu pocăinţa şi smerenia, întunericul face loc luminii.

„Casa pâinii” prefigurează trupul lui Hristos care Se va jertfi pentru cei mulţi, fiind sfâşiat pe Golgota şi pironit pe cruce sub privirea îndoliată a lui Dumnezeu Tatăl şi a Maicii Sfinte a cărei inimă este străpunsă fără milă de sabia durerii, continuând euharistic gestul de supremă dragoste la fiecare Sfântă Liturghie. Cuvântul lui Dumnezeu ia chip de om şi în om.

De ce nu moare speranţa

Biserica Naşterii, una din cele mai vechi din lume, a scăpat în mod minunat de atacurile perşilor, fiind salvată chiar de magii care purtau veşminte asemănătoare acestora, dând mărturie peste veacuri despre puterea lui Dumnezeu (păgânătatea este incapabilă de a întina dumnezeirea înomenită). În această biserică se află o icoană neobişnuită a naşterii Domnului, în care Fecioara Maria nu se uită la prunc, ci spre Iosif, care încă se întreabă fascinat ce i se întâmplă. Într-un colţ al icoanei se află un alt bătrânel – simbol al ispitei care îl face pe bătrânul Iosif să nu creadă că acel copil este născut de la Dumnezeu.

Biserica din Betleem adăposteşte şi Capela Sfântului Iosif, construită pe locul în care acesta a avut visul legat de salvarea pruncului dumnezeiesc prin fuga în Egipt a Sfintei Familii, mormântul Sfântului Ieronim (celebru pentru traducerea Bibliei, dar mai ales pentru întrebarea pusă Domnului Iisus „Doamne, ce să-ţi ofer?”, la care Acesta i-a răspuns: „Păcatele tale!”), grota pruncilor ucişi de Irod (doar doi prunci au scăpat prin protecţie divină de furia oarbă şi ucigaşă a crudului Irod: Iisus – care a fost dus în Egipt de către Iosif şi Maria şi Ioan Botezătorul, Elisabeta ascunzându-se cu pruncul în Ein Karem, într-un deal care li s-a deschis în faţă).

Betleemul Iudeei constituie pentru întreaga creştinătate darul cel mai de preţ al lui Dumnezeu, o adeverire a profeţiilor prin care se vestea naşterea unui Mântuitor. Rai de taină, cântec de heruvim, rază nesfârşită, Fecioara şi pruncul rămân peste veacuri speranţa noastră a tuturor. Maica Domnului-Betleemiţa pare să ne zâmbească din veşnicie, picurându-ne în inimi credinţa în înviere şi în viaţa fără de păcat şi fără de durere în împărăţia Fiului său preaiubit.