Astăzi „a crede în Dumnezeu” a devenit o modă, după cum „a nu crede” sau cel puţin a fi indiferent era, la fel, o modă înainte de Decembrie ’89. Suspectez o asemenea atitudine, această schimbare de macaz peste noapte, această invazie de credincioşie, şi măcar de-ar fi de substanţă. Înţeleg că raiul devine, pe zi ce trece, mai neîncăpător, iar iadul e în criză, şomează. Uneori mi se întâmplă să prefer ateii, e nevoie şi de ... opoziţie, altfel murim şi noi, cei binecredincioşi...