Schimbarea la Față este, în chiar cuvintele Mântuitorului din Evanghelia după Matei, o „vedenie” (horama, Mt 17, 9). Să ne întrebăm: a cui vedenie? O vedenie a ce?

Trei lecturi ale Taborului

Părintele profesor John McGuckin - specialist în literatură patristică și bizantină, convertit la Ortodoxie în urmă cu două decenii, apoi hirotonit în Maramureș (!) preot al Bisericii Ortodoxe Române, pe care o slujește astăzi la New York - a publicat unul dintre cele mai complete și competente studii despre interpretarea Schimbării la Față la Sfinții Părinți ai Bisericii. După această lucrare, exegeza patristică a Schimbării la Față ar putea fi clasificată în felul următor: episodul ar fi o vedenie a strălucirii suprafirești a dumnezeirii lui Hristos (lectura hristologică), sau o vedenie a firii umane îndumnezeite la care suntem cu toții chemați (lectura soteriologică), sau o vedenie a destinului pe care Dumnezeu îl rezervă umanității în veacul ce va să vină (lectura eshatologică).

Şi încă una

Oarecum umbrită a rămas o altă perspectică asupra Schimbării la Față, în care episodul este înțeles nu atât ca o vedenie a celor trei ucenici pe Tabor, ci o împlinire a făgăduinței de a vedea Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, făgăduință pe care au primit-o Moise și, mai târziu, proorocul Ilie pe muntele Legii. Această lectură apare la unii Părinți ai primelor veacuri (de pildă Sfântul Irineu al Lyonului și Tertulian) dar și la Sfântul Ioan Damaschin şi, în general, în imnografia bizantină până astăzi de Biserica Ortodoxă.

La poarta cerului

Deosebit de profundă și de instructivă mi se pare interpretarea pe care o dă Schimbării la Față Anastasie Sinaitul - sfântul teolog, imnograf, și părinte duhovnicesc al mânăstirii Sfânta Ecaterina din Sinai, trăitor în secolul al șaptelea. Sfântul Anastasie își începe omilia pornind chiar de la exclamația Apostolului Petru, care oferă oricărui credincios venit să prăznuiască Schimbarea la Faţă cuvintele cu adevărat potrivite pentru întâmpinarea acestui eveniment: “Doamne, bine ne este să fim aici” (Mt 17,4). Suntem apoi chemați să ne amintim de patriarhul Iacov şi de vedenia scării întinse de la pământ la cer (Fac 28,12). Asemenea lui Iacov, suntem îndemnați să privim Taborul cu credință şi cu teamă sfântă: “Cât e de înfricoşător locul acesta!; el nu-i altceva decât casa lui Dumnezeu; aceasta e poarta cerului!” (Fac 28,17).

O dorinţă îndeplinită peste veacuri

Omilia progresează apoi către Cartea Ieșirii:

Iată, acum Te-am văzut pe Tine, Cel-ce-este-cu-adevărat ... pe Tine, Cel ce ai grăit în munte, Eu sunt Cel ce sunt [Ieș 3,14]. … Te-am văzut pe Tine, pe care din vechime am dorit a-l vedea când am spus, Arată-mi-Te cu limpezime [Ieș 33,13] ... Te-am văzut pe Tine: nu cele dinapoia Ta, precum mi Te-ai arătat odinioară în stânca Sinaiului, ci la arătare pe culmea Taborului.

Schimbarea la Față se deslușește aici în lumina a două teofanii din Vechiul Testament. Mai întâi, chemarea lui Moise, când Domnul i se arată în „vedenia cea mare” (to horama to mega) a rugului ce ardea fără a se mistui [Ieș 3,3]. A doua referință este la capitolul 33 din Cartea Ieșirii, care descrie intimitatea dialogului lui Dumnezeu cu Moise (33,11: „Domnul grăia cu Moise faţă către faţă, aşa cum ar grăi cineva cu prietenul său”), cererea profetului de a se învrednici de o vedere mai inaltă (33, 13.18: „Dac-am aflat eu har în ochii Tăi, arată-mi-Te mie pe Tine Însuţi, să Te văd eu lămurit ... Arată-mi slava Ta!“), dar şi limita impusă de Dumnezeu în aceasta privintă (33,23: „Îmi vei vedea spatele; dar faţa Mea nu ţi se va arăta”).

Aşadar, după Anastasie Sinaitul, Moise îşi află dorinţa împlinită abia odată cu “vedenia” Schimbării la Față: Cel pe care proorocul îl întâlnește pe muntele Legii i se arată din nou, de data aceasta „limpede” și „la arătare” pe muntele Taborului.

„În mijlocul a două făpturi vii”

Schimbarea la Față este apoi legată de Răstignire prin intermediul vedeniei profetice a lui Avacum: “În mijlocul a două făpturi vii Te vei cunoaşte ... când va veni vremea Te vei arăta” (Avc 3,2 [textul Septuagintei!]). Pe scurt, Sinaitul tâlcuieşte în felul următor: Domnul se va arăta „în mijlocul a două făpturi vii” atât între cei doi tâlhari pe Muntele Căpăţânii, cât și între Moise şi Ilie pe muntele Taborului.

Aflăm în omilia sfântului Anastasie un model, o adevărată lecţie de exegeză biblică în Duhul Bisericii, interesată în primul rând de transmiterea experienţei in Hristos de care s-au învrednicit, “în multe rânduri şi-n multe feluri” (Evrei 1,1) atât patriarhii și profeţii Vechiului Testament, cât și apostolii și sfinţii Legamântului celui Nou.