Constiinta la 5 ani
Autor Pr. Dr. Claudiu Bazavan   

Totul a început în vara lui 2005 când, alături de prietenii mei mireni şi preoţi, am gândit proiectul unei publicaţii ortodoxe în urbea noastră. La acel moment nu exista o publicaţie a protoieriei (nu că astăzi ar exista) şi nicio altă revistă de profil, excepţie făcând, spre lauda preoţilor slujitori, două buletine parohiale, dar care prin însuşi conceptul lor se limitau la viaţa internă a acelor comunităţi. În luna septembrie a aceluiaşi an proiectul nostru vedea lumina tiparului. Îmi amintesc şi acum momentele în care, copleşiţi de emoţie, răsfoiam şi miroseam primul număr. Deşi la debut unii ne-au pronosticat trei luni de existenţă, iar alţii mai generoşi cel mult şase, Conştiinţa a demonstrat longevitate, dar şi fidelitate faţă de principiul enunţat iniţial: „Intenţia noastră precisă, cu tot riscul de a merge împotriva valului, este aceea de a descoperi celor la care va ajunge cuvântul nostru că dincolo de greutăţile inerente ale vieţii, dincolo de valoarea exasperantă a facturilor, dincolo de feţele obosite şi mai ales obositoare care se perindă pe la tribuna publică, dincolo de toate câte se văd, se aud, se gustă, se pipăie şi se miros, există întotdeauna refugiul sigur şi statornic al credinţei în Cel Care ne-a creat, Cel care ne însoţeşte permanent pe drumul anevoios al vieţii, Cel spre Care ne îndreptăm ireversibil” (nr. 1, septembrie 2005). După cinci ani de existenţă Conştiinţa în cifre înseamnă: 60 de ediţii, peste 1000 de pagini full color, 35 de autori, zeci de interviuri, sute de articole, peste 100 000 de exemplare distribuite, peste 1500 de cititori constanţi, peste 20 de conferinţe şi lansări de carte, mii de ore de trudă în faţa colii de hârtie şi a computerului, o carte editată, două în tipar şi alte patru în pregătire.

La aniversarea de cinci ani le mulţumesc celor care ne-au sprijinit moral şi financiar mai ales atunci când ne-a fost mai greu. Le mulţumesc redactorilor şi colaboratorilor care, sacrificându-şi timpul preţios, au aşternut pe hârtie, cu râvnă şi inspiraţie, gândurile şi trăirile lor. Le mulţumesc cu precădere celor care, din motive întemeiate sau nu, ne-au criticat şi ne-au pus beţe în roate. Datorită lor am devenit mai puternici şi mai încredinţaţi că această revistă trebuie să existe. Nu în ultimul vă mulţumesc dumneavoastră, cititorilor loiali, datorită cărora Ploieştii şi nu numai au şi vor avea Conştiinţă.