Realitatea fizica

Lumea cuantică seamănă oarecum cu asigurările de viaţă.

Mi alma fluye al fondo
de tus ojos azules y tristes.
No me dejes nunca, nunca más,
perderme en tus palabras fluidas
que sueñan como el viento del norte!

(Catalina Ene – El mar)


Când cuvintele tac, începe muzica

Surprinzător, din nou plouă cu soare… Fenomenul, rar întâlnit, se repetă de două zile aproape la aceeaşi oră. Şi, în astfel de clipe, simţi o chemare în ploaie… Să ieşi cu braţele întinse, să îmbrăţişezi văzduhul, florile, copacii, pomii înfloriţi, care strălucesc în lumina soarelui coborând spre asfinţit. Să îmbrăţişezi cârdul de berze care, poposind o clipă pe câmpul învecinat, înfrumuseţează peisajul atât de mult. Şi boabele de ploaie pe cupele deschise cu nesaţ ale lalelelor multicolore, parcă ar fi boabe de rouă dimineaţa, în zori...
Azi e Sfântul Epifanie, zi în care, aşa cum arată semnificaţia numelui sfântului („descoperirea lui Dumnezeu”), e o lumină ca de sărbătoare, specială, care prevesteşte o minune, când aşteptând să apară curcubeul, vezi că se pregăteşte să coboare cerul pe pământ… Adică, se pregăteşte să aibă loc întâlnirea de la intersecţia verticalei şi orizontalei, dintre agape şi eros: “agape este dragostea divină care dăruieşte din preaplinul ei, în timp ce eros e setea făpturii după împlinire” (Părintele Galeriu). Întâlnirea dintre agape şi eros este împărtăşită de milioane de lumini, într-un dans al fotonilor, acompaniat de coruri de îngeri, care interpretează pagini alese din Mozart şi Bach; şi noi, pământenii, reprezentaţi de Beethoven, prometeul dezlănţuit sonor, căutându-le armonii în rezonanţă.

“Prin numărul de aur se rostuieşte şi cuviincioasa sufletului haină, după înalt canon bizantin.”(Daniil Tudor) Când cuvintele tac, începe muzica. “Cei care cântă în biserică, se roagă de două ori”, spunea Fericitul Augustin. Şi noi acum, parcă iubim de două ori: o dată pentru pământ şi o dată pentru cer. Totuşi, e aceeaşi dragoste, regăsită şi împlinită prin întâlnirea arhetipală. Sergiu Celibidache spunea că “dincolo de octavă e tăcerea”. Dar, o tăcere ca o pauză de instrument din operele lui Wagner, în orchestra simfonică, în care trebuie să existe neapărat acel instrument, ca să se marcheze pauza, chiar dacă instrumentul nu mai e folosit în afară de această pauză, ca în nuvela lui Villiers de l'Isle-Adam.

Limba originală a Creaţiei şi “muzica la conservă”

Şi, toată această amprentă sufletească, lăsată de lumina de sărbătoare în armonie cu ploaia de vară, mă duce cu gândul în urmă cu câţiva ani, atunci când am ascultat în premieră Octetul lui Enescu, la Ateneul Român. Atunci, muzica ţâşnea ca un mănunchi de raze, electrizând aerul, care parcă îmi înălţa sufletul, construind deasupra instumentelor pe bolta cupolei o arhitectură sonoră şi, în acelaşi timp, vizibilă în mii de curcubeie, precum cele care atârnă de genele ude, în soare, vara. Senzaţia era de eliberare, de plutire, de dematerializare corporală aproape, concomitent cu senzaţia materializării sunetelor, ca nişte boabe de cristal, ca-ntr-un joc cu reguli foarte precise impus auditorilor, “jocul cu mărgele de sticlă”, boabe de suflet ca nişte fulgere globulare… Muzica stăpânea întregul spaţiu dintre instrumente şi cupolă şi chiar de deasupra ei, în văzduh, într-o înălţare spre cer… Ascultam muzica, simţind obrajii udaţi de lacrimi de eliberare, de bucurie, de înălţare sufletească, înţelegând că muzica este limbajul universal al comunicării în lume, într-un continuu spaţio-temporal; limba originală a Creaţiei, care, dacă se încearcă să se înregistreze (discuri, cd,dvd) îşi pierde din har, devine, aşa cum spunea Sergiu Celibidache, “muzică la conservă”. Ea nu poate fi prinsă pe un suport, are de spus ceva inefabil, care se poate înţelege numai în direct în sălile de concerte, precum sufletul, precum viaţa… “Muzica sonoriza orice atom,/ dor de tine şi de altă lume/ dor… “(G.Bacovia)

În acelaşi sens, poezia El mar, reprodusă la începutul articolului, nu mai are nevoie de traducere în limba română, având o sonorizare universală, ca o complementaritate între sensul literal şi sensul alegoric al textului. Pentru orice eventualiate, dau mai jos şi traducerea:

Sufletul meu curge pe fundul ochilor tăi albaştri şi trişti./
Nu mă mai lasă niciodată, niciodată/ sa mă pierd în cuvintele tale fluide/
ce sună ca vântul de nord! (Marea)

Advertisement
Bioveliss Tabs
Verificați cum să pierdeți în greutate
https://bioveliss-tabs.com/ro/

Comportamentul cuantic şi asigurările de viaţă

Din amintire m-a readus la realitate cartea pe care o aveam lângă mine, intitulată Quarci, haos şi creştinism, în care John Polkinghorne, în capitolul Cine suntem?, explică plastic o realitate fizică. Alături de realităţile descrise şi retrăite în amintire, voi prezenta şi realitatea cuantică, cea descrisă de John Polkinghorne, Şi, nu e deloc surprizător să vorbim de poezie, credinţă, muzică şi de universul cuantic în acelaşi timp...

În realitatea cuantică descrisă în cartea amintită, comportamentul cuantic este comparat cu asigurările de viaţă: Nu putem spune în mod precis care va fi rezultatul unui eveniment cuantic. Putem calcula probabilităţi, astfel încât se poate preciza unde se va găsi un electron în majoritatea timpului când căutăm, dar nu putem spune unde va fi situat de fapt într-un anumit moment, când încercăm să determinăm acest lucru. Un asemenea caracter aleatoriu face lumea cuantică imprevizibilă şi nemecanică. Şi totuşi, când adunăm comportamentele unor mulţimi de particule cuantice, aceste variaţii şi incertitudini tind să se anuleze reciproc, producând un model foarte sigur de comportament general. Seamănă oarecum cu asigurările de viaţă. Cei care se ocupă cu asigurările nu ştiu când vor muri clienţii lor. Ei cunosc numai probabilitatea de deces pentru cineva de vârstă asemănătoare, în decursul următorilor câţiva ani. Dacă adună prime de la destui oameni, va fi suficient pentru ca firmele de asigurări să fie profitabile. Indiferent de fluctuaţiile individuale, comportamentul unui grup destul de mare de persoane va fi suficient de previzibil.

Explorările ştiinţifice duc la înţelegerea structurii raţionale a universului. Acele structuri raţionale, cu care Dumnezeu a creat şi a înzestrat universul nostru, care este plin de enigme. Unele dintre ele au fost descoperite, altele urmează. Realitatea este alcătuită din toate acestea la un loc...