Intalniri de Constiinta

În seara zilei de 4 octombrie, la Catedrala Eroilor Tineri din Ploieşti, în prezenţa unui public numeros, a avut loc conferinţa cu titlul „Sfaturi pe care nu le-aş da nimănui”, urmată de lansarea cărţii cu acelaşi titlu a medicului şi scriitorului Cosmin Ştefan Georgescu, redactor al revistei Conştiinţa. Volumul este editat de Litera Ortodoxă şi apare în cadrul colecţiei Conştiinţa Cărţii, sub egida publicaţiei Conştiinţa. Ediţia este îngrijită de părintele Dr. Claudiu Băzăvan, iar prefaţa este semnată de profesorul Dr. Ovidiu Bojor, membru al Academiei Române. „E o carte destinată oricui, care cuprinde de la A la Z cam tot ce se întâmplă în viaţa noastră. Graţie unor „întâlniri de conştiinţă” am reuşit să aducem la lumină această întâlnire dintre mai multe conştiinţe, dintre mai multe gândiri libere”, a declarat scriitorul. Întrebat de ce a ales un asemenea titlu, Cosmin Georgescu a precizat: „Moneda cea mai la îndemână astăzi este sfatul. Nu ajuţi pe cineva, dar neapărat îi dai un sfat. De aceea nu dau nimănui aceste sfaturi, ci doar notez nişte gânduri din care fiecare îşi alege ceea ce i se potriveşte. Dorinţa mea este ca prin această carte fiecare să se regăsească în acel drum platonian care duce dincolo de tine însuţi”. La eveniment a participat şi Doamna Profesor Dr. Georgeta Filitti, prietena redacţiei noastre. Lansarea cărţii a avut loc cu sprijinul Tres Olivos şi Hotel Prahova Plaza.